Memento mori

„Catch 22“, de Joseph Heller. Considerată una dintre clasicele literaturii și, de obicei, inclusă în topurile de cărți care trebuiesc citite, povestea satirică a lui Heller nu dezamăgește nicio secundă.

Singura situație în care cartea asta nu te va prinde este dacă ești vreun fel de autocrat, colonel, căpitan sau iubitor de armată.

Joseph Heller tratează cu sarcasm tot ce ține de armată, de la birocrația rigidă și stupidă, la logica de lemn, care nu cunoaște nuanțe de gri, ale cadrelor armate.

„- Ești un nemernic palavragiu, nu-i așa?
– Nu, să trăiți.
– Nu, să trăiți? Adică mă faci mincinos?
– A, nu, să trăiți.
– Atunci ești un nemernic palavragiu, nu-i așa?
– Nu, să trăiți.
– Încerci cumva să te cerți cu mine?
– Nu, să trăiți.
– Ești un nemernic palavragiu?
– Nu, să trăiți.
– Ei, fir-ar să fie, tu chiar încerci să te cerți cu mine! Aș sări peste masa asta mare, pentru doi cenți împuțiți, ca să-ți sfârtec trupul laș și împuțit, membru cu membru.
– Faceți-o! Faceți-o! strigă maiorul Metcalf.
– Metcalf, lepădătură împuțită! Nu ți-am spus să-ți ții gura aia împuțită, lașă și proastă?
– Da, să trăiți. Ierțați-mă, să trăiți.”

---

Acțiunea se petrece în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pe insula fictivă Pianosa, unde o escadrilă de aviatori americani trebuie să îndeplinească un anumit număr de misiuni de zbor pentru a fi trimiși acasă.

Deși este scrisă în mod interesant, fiecare capitol fiind concentrat pe un personaj și povestit din perspectiva acelui personaj, centrul atenției este, fără dubii, căpitanul Yossarian.

Yossarian are o singură misiune: să scape cu viață din război. Iar una dintre soluțiile pe care le găsește pentru a evita misiunile de zbor, care cresc pe măsură ce sunt îndeplinite, este de a se preface bolnav și a se interna cât mai des în spital.

Pasajul de mai jos m-a făcut să izbucnesc în râs la metrou. Logica de lemn e excelentă, Yossarian fiind vindecat din moment ce nu mai vedea dublu. Tot nu vedea câte degete ar fi trebuit, dar important e că nu mai vedea dublu, așa cum spusese anterior.

 „- Văd totul dublu! strigă soldatul care vedea totul dublu când îl aduseseră pe Yossarian.

– Văd totul dublu! îi răspunse Yossarian la fel de tare, făcând pe furiș cu ochiul.
– Pereții! Pereții! strigă celălalt soldat. Dați înapoi pereții!
– Pereții! Pereții! strigă Yossarian. Dați înapoi pereții!

Unul dintre medici se făcu că dă pereții înapoi.

– Ajunge?

Soldatul care vedea totul dublu confirmă din cap istovit și se lăsă din nou pe spate. Yossarian clătină și el din cap, privindu-și talentatul coleg de cameră cu o deosebită umilință și admirație. Își dădea seama că se află în prezența unui maestru. Talentatul său coleg de cameră era evident o persoană care merita să fie studiată și întrecută în măiestrie. În timpul nopții, talentatul său coleg de cameră a murit și Yossarian a decis că mersese destul de departe pe urmele lui.

– Văd totul dublu! se grăbi el să strige.

Un nou grup de specialiști dădu buzna la căpătâiul lui cu instrumentele, ca să afle dacă era adevărat.

– Câte degete vezi? întrebă conducătorul grupului, ridicând un deget.
– Unul.

Medicul ridică două degete.

– Câte degete vezi acum?
– Unul.

Medicul ridică zece degete.

– Dar acum câte vezi?
– Unul.

Medicul se întoarse uimit către ceilalți medici din grup.

– Vede totul o singură dată! exclamă el. L-am vindecat.”

---

„Catch 22” mi-a amintit puțin de „Răcane, nu ți-e bine!“, o altă carte despre lumea cretinoidă a armatei și despre modul în care te trezești că-ți fură ani din viață arbitrar.

David Lodge este și el un autor excelent în arta ironiei și sarcasmului, dar „Răcane, nu ți-e bine” nu m-a prins atât de mult ca „Meserie” sau „Ce mică-i lumea“.

Comparând cele două cărți, ambele cu subiectul armatei, „Catch 22” iese de departe câștigătoare. Iată încă o mostră de logică de lemn.

„- Domnule capelan, întrebă el pe un ton detașat, cărei credințe îi aparții dumneata?
– Sunt anabaptist, să trăiți.
– Este o credință cam suspectă, nu?
– Suspectă? se miră cu nevinovăție capelanul. De ce, să trăiți?
– Păi, eu nu știu nimic despre ea. Nu înseamnă că e suspectă?
– Nu știu, să trăiți, răspunse diplomatic capelanul, bâlbâindu-se de emoție.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
– Domnule capelan, am studiat mai de mult limba latină. Consider că sunt dator să-ți spun asta, înainte de a pune următoarea întrebare. Cuvântul “anabaptist” nu înseamnă pur și simplu că nu ești baptist?
– A, nu, să trăiți. E mai complicat.
– Ești baptist?
– Nu, să trăiți.
– Atunci nu ești baptist, nu-i așa?
– Poftiți?
– Nu înțeleg de ce te contrazici cu mine pe această temă. Ai recunoscut deja. Deci, domnule capelan, faptul că declar că nu ești baptist nu ne spune ce ești de fapt, nu-i așa? Ai putea fi orice și oricine.”

---

„Catch 22” am primit-o cadou de ziua mea, în 2014, și s-a dovedit a fi excelentă! Joseph Heller a scris și o continuare, numită „Ora închiderii“, în care se regăsesc vechi personaje precum Yossarian, aflate acum la vârsta a treia.

„Catch 22” a fost ecranizată în 1970.

De Joseph Heller am citit și continuarea acestei povești, „Ora închiderii“.