„Zorba grecul“, de Nikos Kazantzakis, roman despre care am citit fiind descris drept „existențialist”, motiv pentru care l-am urcat pe lista cu lecturi până pe primul loc, însă care mi-a înșelat așteptările.
Sigur, e un roman OK, dar unul pe care l-am categorisit cu trei stele pe GoodReads, adică acea categorie relativ ambiguă între o stea și cinci stele, nici prea bun, nici prea slab.
Figura centrală a romanului, Alexis Zorbas, un bărbat de 65 de ani, îl întâlnește într-o cafenea din Pireu pe narator, un intelectual grec, și, aflând că acesta din urmă vrea să redeschidă o mină de lignit din Creta, îi cere postul de șef de echipă.
Filosof și om bun la toate, cu o poftă de viață care-l impresionează pe narator, Zorbas devine punctul central al poveștii. Aflat pe insulă, Zorbas intră în relații cu madame Hortense, o codană bătrână care se laudă că a avut clienți celebri, mari comandanți de armate nemți, francezi, englezi etc.
E posibil ca natura presupus existențialistă a cărții să derive din discuțiile pe care naratorul și Zorbas le au adesea despre tot felul de subiecte cu substanță, de la viață și femei la religie. Cu toate astea, dialogul nu mi s-a părut atractiv, ci doar un fel de a vorbi de dragul de a vorbi, așa cum nici Zorbas nu mi-a dat impresia existențialistului îndrăgostit de viață și de fiece experiență nouă de care ar putea avea parte, părându-mi mai degrabă un hedonist deghizat.
„ – Dar ce vorbe-s astea, Zorbas? spusei răzând. Ești zdravăn ori ba, ai impresia că nicio femeie n-are altceva în gând.
– Nu, chiar să știi că altceva n-are în gând, stăpâne. Ascultă-mă pe mine, care-am văzut și-am pățit, și-am făcut și-am dres multe la viața mea, stăpâne, așa că mă pricep. Femeii nu-i stă mintea la altceva, e o făptură bolnavă, ți-o spun eu, plângăcioasă. Dacă nu-i spui c-o iubești și-o dorești, se pune imediat pe plâns. Poate să nu te vrea deloc, poate să-i fie chiar scârbă de tine, poate să te trateze cu refuz, da’ asta-i altceva. Poate. Da-ntotdeauna, ăla care-o vede e musai s-o și dorească imediat. Asta vrea sărmana, așa că trebuie să-i faci hatârul ăsta!“
Un moment care mi s-a părut șocant prin sălbăticiunea sa a fost cel în care văduva Surmelina, o femeie focoasă dorită de fiecare bărbat de pe insulă, este ucisă într-un act de justiție populară.
Acuzată că din cauza frumuseții ei Pavlis s-a sinucis, tatăl lui, Mavrandonis, încurajat de restul localnicilor, o decapitează.
Dezamăgit de acest act de cruzime absurdă, dar și de finalul poveștii lui Zorbas cu madame Hortensia, naratorul se întoarce pe continent. Cei doi păstrează legătura prin scrisori, însă nu se mai văd niciodată.
Citatul de mai jos mi se pare un exemplu bun pentru o revelație pe care am avut-o acum mulți ani și care, oricât de simplă pare, mi-a luat mult să ajung la ea.
Știam deja din proprie experiență că banii nu aduc fericire, însă ce aduc ei? Aici mă blocasem, până când a venit clipa ce mi-a adus rezolvarea: libertatea, banii sunt libertate. Sau, în cuvintele lui Zorbas, „aripi” cu care să zbori.
„Dăduse peste un filon de lignit bun, fără multă cenușă, bine uscat, cu multe calorii. Zorbas era în al nouălea cer. Fulgerător licări în el ispita câștigului ce făgăduia călătorii, femei și noi aventuri. Ardea de nerăbdare să câștige mai mult, să prindă tot mai multe aripi – așa numea banii, aripi – și să-și ia zborul. De-aceea stătea de veghe nopți în sir, să facă probe cu telefericul lui microscopic, să găsească unghiul exact, să coboare lemnele încetișor-încetișor, spunea, de parcă le-ar căra îngerii pe aripile lor.“
Per total „Zorba grecul” este o carte decentă, însă una care nu m-a atras foarte mult. Opoziția narator/intelectual școlit din cărți VERSUS Zorbas/elev la școala vieții mi s-a părut interesantă, la fel ca ideea pe care Kazantzakis încearcă să o transmită prin asta: că oricât de mult ai citi, în vorbele lui Milan Kundera, „viața este în altă parte”. Viața reală, singurul loc în care poți învăța despre viață, este viața însăși.
Cu toate acestea, felul de a scrie și povestea nu s-au ridicat, în opinia mea, la nivelul acestei idei.
„Zorba grecul” a fost ecranizată într-un celebru film, în 1964, cu Anthony Quinn în rolul lui Alexis Zorbas.
