Fundația și Pământul. Isaac Asimov

În „Fundația și Pământul“, Isaac Asimov leagă niște fire lăsate anapoda în seria „Roboții”. Astfel, aflăm ce s-a întâmplat cu solarienii, care ar fi abandonat în mod misterios Solaria, dar și ce a făcut robotul Daneel Olivaw, după ce nu a reușit să salveze Pământul de la complotul care i-a transformat scoarța în una radioactivă.

Cartea continuă cu personajele din „Marginea Fundației”, Golan Trevize și Janov Pelorat, alături de care se află reprezentanta Gaiei, Bliss.

Trevize a decis în cartea anterioară care va fi viitorul galaxiei, însă acum are îndoieli. Nu înțelege ce l-a determinat să ia respectiva decizie și speră că găsirea Pământului îl va lămuri.

Pământul, așa cum Asimov explică în cărțile anterioare, a devenit o legendă. Nimeni nu mai știe unde se află leagănul umanității și consideră toată povestea drept un basm copilăresc.

Căutarea planetei mamă îi duce pe cei trei pe Aurora, prima lume colonizată de oameni, care este acum părăsită și dominată de câinii deveniți principalii prădători. Următoarea destinație este Solaria, unde descoperă că solarienii nu au părăsit planeta, ci s-au mutat în subteran.

Societatea solariană este una bolnavă, un destin trist a ceea ce poate însemna izolarea unui grup de oameni. Din scârba legendară pentru contact fizic, solarienii au reușit să dezvolte hermafrodiții. Astfel, nu mai este nevoie de contact fizic nici măcar pentru reproducere.


Cei trei scapă cu viață de pe Solaria și, într-un final, ajung în primul sistem solar al umanității, găsind Pământul. Dezamăgiți, descoperă că legendele sunt adevărate: scoarța este radioactivă și nimic viu nu poate exista pe planetă.

Dar Golan Trevize are o idee, intuiția lui funcționând perfect. Ochii îi pică pe satelitul Pământului, Luna. Nu poate susține viață, neavând atmosferă, dar dacă? Dacă există ceva în subteran?

Aterizarea lor este primită cu brațele deschise, fiind conduși în interiorul satelitului, unde îl întâlnesc pe robotul Daneel Olivaw, partenerul primului erou al umanității, Elijah Baley, din seria „Roboții”.


Ultima dată când l-am văzut era alături de Giskard și încercau să prevină complotul care a cauzat radioactivitatea scoarței terestre. N-au reușit, iar Giskard s-a dezactivat, trecându-și abilitatea de a citi și influența gândurile lui Daneel.

Sub suprafața Lunii, cei trei află că Gaia este de fapt creația lui Daneel Olivaw, care de 20.000 de ani se chinuie să direcționeze umanitatea pe un drum al păcii și iubirii, către unitate într-un organism viu.

Robotul le explică faptul că diversele facțiune ale omenirii se vor lupta mereu între ele, dar contopirea într-un singur organism îi va permite să țină piept în fața unor posibile veniri extraterestre din alte galaxii.


Pentru cine se întreabă, uite și ordinea în care trebuie citite poveștile cu roboți ale lui Isaac Asimov:

1Nemesis (n-are legătură, dar oferă un context)
2Povestiri cu roboți
3Eu, Robotul
4Cavernele de oțel (Seria Roboții)
5Soarele gol (Seria Roboții)
6Roboții de pe Aurora (Seria Roboții)
7Roboții și Imperiul (Seria Roboții)
8Pulbere de stele (Seria Imperiul)
9Curenții spațiului (Seria Imperiul)
10O piatră pe cer (Seria Imperiul)
11Fundația (Seria Fundația)
12Fundația și Imperiul (Seria Fundația)
13A doua Fundație (Seria Fundația)
14Marginea Fundației (Seria Fundația)
15Fundația și Pământul (Seria Fundația)
16Preludiul Fundației (Seria Fundația)
17Fundația renăscută (Seria Fundația)

Apoi, după moartea lui Isaac Asimov, cățiva scriitori SF au continua seria „Fundația”.

18. Teama Fundației (Seria Fundația)
19. Fundație și haos (Seria Fundația)
20. Triumful Fundației (Seria Fundația)
21. Prietenii Fundației (Seria Fundația)

PS: Poate că și „Omul pozitronic” merge citită înainte de a intra în seria roboților. Ah da, iar după finalul seriei originale „Fundația”, merge citită „Sfârșitul eternității“.

De Isaac Asimov am mai citit „Calea marțiană“.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *