Eu, Robotul. Isaac Asimov

Eu, Robotul“, de Isaac Asimov. La fel ca „Povești cu roboți“, „Eu, Robotul” este o colecție de mici povestiri cu roboți.

Cele două cărți duc istoria roboților de la momentul primelor exemplare rudimentare, până la cel în care omenirea și-a lăsat întreaga planificare socio-economică pe mâna mașinilor, devenite acum sisteme cu creiere pozitronice extrem de avansate.

Printre personajele din „Povești cu roboți” care se regăsesc și în „Eu, Robotul” se află uimitoarea stană de piatră numită Susan Calvin, robopsihologul Corporației americane de roboți, dar și Mike Donovan și Greg Powell, adesea nevoiți să se descurce în niște situații fără scăpare.


Robbie” este povestea unei fetițe care se îndrăgostește de un robot care îi fusese adus drept dădacă și prezintă deziluzia pierderii a ceea ce iubești. „Fuga în cerc” e una dintre poveștile în care Donovan și Powell par că vor muri, de data asta pe Mercur, în timp ce „Raționament” și „Întâi să prindem iepurele” continuă cu aventurile celor doi.

Mincinosul” este una dintre cele mai tari. Pornind de la un robot care se presupune că citește gânduri, Susan Calvin descoperă că, de fapt, tot ce se întâmplă este că, pe baza deducției, robotul nu face decât să mintă cu nerușinare. Dar scopul este unul nobil.

S-a pierdut un robot” reprezintă povestea pe baza căreia s-a făcut filmul „I, Robot”. „Evadare” e pusă în contextul în care omenirea reușește, în final, să descopere salturile spațiale, iar Donovan și Powell sunt puși iar într-o situație aparent fără scăpare.

Ultima poveste, „Conflict evitabil“, arată cum mașinile au preluat controlul lumii, cedat de bunăvoie de oameni, și cum o guvernează în beneficiul lor, respectând mereu cele trei legi ale roboticii:

1. Robotul n-are voie să pricinuiască vreun rău omului sau să îngăduie, prin neintervenţie, să i se întâmple ceva unei fiinţe umane.

2. Robotul trebuie să asculte poruncile omului, dar numai atunci când ele nu contrazic legea 1.

3. Robotul trebuie să-şi apere existenţa, dar numai atunci când grija de sine nu contrazice legea 1 sau legea 2.


Cum ziceam, una dintre poveștile din cartea asta a inspirat filmul „I, Robot”, din 2004, cu Will Smith. Și când zic inspirat, fix inspirat vreau să zic. Scenariul filmului respectă foarte puțin din ideea originală a lui Isaac Asimov.


Pentru cine se întreabă, uite și ordinea în care trebuie citite poveștile cu roboți ale lui Isaac Asimov:

1Nemesis (n-are legătură, dar oferă un context)
2Povestiri cu roboți
3Eu, Robotul
4Cavernele de oțel (Seria Roboții)
5Soarele gol (Seria Roboții)
6Roboții de pe Aurora (Seria Roboții)
7Roboții și Imperiul (Seria Roboții)
8Pulbere de stele (Seria Imperiul)
9Curenții spațiului (Seria Imperiul)
10O piatră pe cer (Seria Imperiul)
11Fundația (Seria Fundația)
12Fundația și Imperiul (Seria Fundația)
13A doua Fundație (Seria Fundația)
14Marginea Fundației (Seria Fundația)
15Fundația și Pământul (Seria Fundația)
16Preludiul Fundației (Seria Fundația)
17Fundația renăscută (Seria Fundația)

Apoi, după moartea lui Isaac Asimov, cățiva scriitori SF au continua seria „Fundația”.

18. Teama Fundației (Seria Fundația)
19. Fundație și haos (Seria Fundația)
20. Triumful Fundației (Seria Fundația)
21. Prietenii Fundației (Seria Fundația)

PS: Poate că și „Omul pozitronic” merge citită înainte de a intra în seria roboților. Ah da, iar după finalul seriei originale „Fundația”, merge citită „Sfârșitul eternității“.

De Isaac Asimov am mai citit „Calea marțiană“.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *