Omul pozitronic. Isaac Asimov

Omul pozitronic“, de Isaac Asimov. Încă o poveste de neuitat scrisă de faimosul autor SF american, cu origini ruse.

Cartea asta de doar 264 de pagini spune povestea unui robot din seria NDR, care ajunge pe post de servitor în casa familiei Martin. Amanda, fetița cuplului pe care NDR 113 îl servește, nu se împacă deloc cu numele său și decide să-l boteze Andrew, urmând ca peste mulți ani să devină faimosul Andrew Martin.

Robotul dă dovadă de capabilități neașteptate și de trăsături umane – creativitate și gândire abstractă. Gerald Martin, capul familiei, e uluit.

După ce află de la reprezentanții Corporației Americane de Roboți că se ascunde ceva ciudat la mijloc, refuză să-i lasă să-l ia înapoi la fabrică, fiind sigur că aceștia îl vor dezmembra.

Zeci de ani se scurg și Andrew devine parte din familie. Își câștigă în instanță dreptul de a fi considerat un robot liber. Membrii familiei Martin, pe care i-a iubit și care s-au purtat cu el ca și cum era unul de-al lor, mor unul după altul.


Cu toate că nu înțelege moartea, Andrew este nevoit să-i privescă pe toți ducându-se. Peste alte zeci de ani, reușește să obțină un corp de android și să fie umanoid. Dar, după o vreme, nici asta nu mai e de ajuns.

Cercetările pe care le face aduc mari beneficii umanității. Andrew inventează organe artificiale, care duc la prelungirea vieții oamenilor și îi aduc prestigiu pe Pământ și în toate coloniile spațiale.

Dar tot nu e destul  pentru a-și împlini ultima dorință: cea de a fi declarat om. În esență, este deja 90% om. Mai are un singur pas de făcut pentru a convinge umanitatea să-l accepte drept unul de-al ei, dar cu ce preț?


Omul pozitronic” este al patrulea roman al lui Isaac Asimov pe care îl citesc. Scriitorul ăsta mă captivează total. Cartea „Omul pozitronic” a fost ecranizată în 1999, cu Robin Williams în rolul lui Andrew.


Pentru cine se întreabă, uite și ordinea în care trebuie citite poveștile cu roboți ale lui Isaac Asimov:

1Nemesis (n-are legătură, dar oferă un context)
2Povestiri cu roboți
3Eu, Robotul
4Cavernele de oțel (Seria Roboții)
5Soarele gol (Seria Roboții)
6Roboții de pe Aurora (Seria Roboții)
7Roboții și Imperiul (Seria Roboții)
8Pulbere de stele (Seria Imperiul)
9Curenții spațiului (Seria Imperiul)
10O piatră pe cer (Seria Imperiul)
11Fundația (Seria Fundația)
12Fundația și Imperiul (Seria Fundația)
13A doua Fundație (Seria Fundația)
14Marginea Fundației (Seria Fundația)
15Fundația și Pământul (Seria Fundația)
16Preludiul Fundației (Seria Fundația)
17Fundația renăscută (Seria Fundația)

Apoi, după moartea lui Isaac Asimov, cățiva scriitori SF au continua seria „Fundația”.

18. Teama Fundației (Seria Fundația)
19. Fundație și haos (Seria Fundația)
20. Triumful Fundației (Seria Fundația)
21. Prietenii Fundației (Seria Fundația)

PS: Poate că și „Omul pozitronic” merge citită înainte de a intra în seria roboților. Ah da, iar după finalul seriei originale „Fundația”, merge citită „Sfârșitul eternității“.

De Isaac Asimov am mai citit „Calea marțiană“.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *