Povestiri cu roboți. Isaac Asimov

Povestiri cu roboți“, de Isaac Asimov. O culegere de povestiri cu roboți în care apare și celebra Susan Calvin, robopsihologul Corporației de Roboți din SUA.
Am trecut prin destui autori de SF încât să am experiență: minunatul J.R.R. Tolkien, Philip K. Dick, genial pe alocuri, Arthur C. Clarke, captivant, sau George R.R. Martin, extraordinar. Dar nici unul nu se compară cu Isaac Asimov și cu magnetismul emanat de roboții lui.

Te prinde fără să-ți dai seama. Poate că variază și-n funcție de individ. M-a atras dintotdeauna SF-ul, inclusiv în seriale precum Fringe, Flash Forward, Battlestar Galactica, Star Trek sau Stargate.

Cele câteva povești care se regăsesc în „Povestiri cu roboți” sunt produsul unui talent de necontestat. În „Victorie involuntară”, doi roboți sunt trimiși să evalueze rasa de ființe care trăiește pe Jupiter și care amenință să distrugă omenirea.


În „Prima Lege”, Asimov asociază un robot cu instinctul de mamă, în timp ce în „Să ne unim”, roboții pot fi folosiți drept arme în timpul Războiului Rece. SUA ar putea suferi o lovitură dezastruoasă din partea a zece roboți umanoizi sovietici.


„Satisfacție garantată” spune povestea unui flirt între un robot și o femeie, iar „Risc” abordează subiectul importanței vieții unui om, în comparație cu pierderea unui robot. După ce o navă de test eșuează în a pleca în primul salt prin hiperspațiu, un om este trimis la bordul ei să investigheze.

De ce un om? Pentru că roboții sunt prea scumpi pentru a fi riscată pierderea lor, iar viața unui om este mai puțin importantă. Susan Calvin își face aici numărul mai bine ca în oricare altă poveste din cartea asta.


„Lenny” este singura poveste în care Susan Calvin este umanizată, fiind portretizată drept mamă pentru un robot ieșit din fabrică cu mintea unui copil. Ultima poveste, „Corectorul”, o are în centru tot pe Susan Calvin, care deznoadă un proces complicat intentat de un profesor împotriva Corporației de Roboți din SUA, după ce un robot ar fi luat-o razna.


Pentru cine se întreabă, uite și ordinea în care trebuie citite poveștile cu roboți ale lui Isaac Asimov:

1Nemesis (n-are legătură, dar oferă un context)
2Povestiri cu roboți
3Eu, Robotul
4Cavernele de oțel (Seria Roboții)
5Soarele gol (Seria Roboții)
6Roboții de pe Aurora (Seria Roboții)
7Roboții și Imperiul (Seria Roboții)
8Pulbere de stele (Seria Imperiul)
9Curenții spațiului (Seria Imperiul)
10O piatră pe cer (Seria Imperiul)
11Fundația (Seria Fundația)
12Fundația și Imperiul (Seria Fundația)
13A doua Fundație (Seria Fundația)
14Marginea Fundației (Seria Fundația)
15Fundația și Pământul (Seria Fundația)
16Preludiul Fundației (Seria Fundația)
17Fundația renăscută (Seria Fundația)

Apoi, după moartea lui Isaac Asimov, cățiva scriitori SF au continua seria „Fundația”.

18. Teama Fundației (Seria Fundația)
19. Fundație și haos (Seria Fundația)
20. Triumful Fundației (Seria Fundația)
21. Prietenii Fundației (Seria Fundația)

PS: Poate că și „Omul pozitronic” merge citită înainte de a intra în seria roboților. Ah da, iar după finalul seriei originale „Fundația”, merge citită „Sfârșitul eternității“.

De Isaac Asimov am mai citit „Calea marțiană“.

8 Comments

  1. Salut, cartile din seria Robotul le-ai imprumutat de la vreo biblioteca sau ai gasit pe la anticariat? Ca am tot cautat si nu au mai fost reeditate din 2000.

  2. Nu le-am găsit nicăieri, din moment ce nu au mai fost reeditate de la varianta Teora. Iar prin anticariate nu am mai ajuns de mulți ani.

    Dar le am în variantă PDF, pe PC. Dacă vrei, ți le pot trimite. Sunt convertoare online, prin care le poți transforma în fișiere de Kindle.

    1. Bună ziua. Acum v-am găsit. Aș vrea eu, dacă se poate, scrieri de Asimov, orice, oricât, căci îmi place foarte mult.

      1. Bună ziua,

        Dacă-mi lăsați o adresă de email, vă pot trimite. Am aproape toate cărțile lui Asimov în format PDF.

        1. Buna ziua!

          Imi puteti va rog imi puteti trimite ce aveti dvs de la Isaac Asimov? in afara de cele 7 din se ria fundatia.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *