Iubita locotenentului francez. John Fowles

Iubita locotenentului francez“, cea mai cunoscută carte a lui John Fowles. Și, totodată, una extrem de dezamăgitoare, mai ales după ce am trecut prin experiența „Colecționarul“, care a devenit unul dintre romanele mele preferate.

Nici nu știu cu ce să încep în a explica de ce cartea asta este atât de slabă. Nici nu pot înțelege de ce este atât de elogiată.

Acțiunea este plasată în epoca victoriană, una extrem de plictisitoare și frustrantă din punct de vedere uman, deși atractivă prin stilul vestimentar și alte considerente estetice.

Vocea naratorului devine în anumite momente și vocea scriitorului. John Fowles te rupe din acțiunea și așa extrem de greu de pătruns pentru a te aduce în realitate, în anul 1969 (când a scris cartea) și a face tot felul de paralele și a-ți explica de ce scrie cum scrie.

La un moment dat, încearcă să explice cititorilor, din nou renunțând la vocea naratorului și asumându-și rolul de John Fowles vorbind în cartea lui John Fowles, că personajele lui sunt scăpate de sub control, că deși sunt creația lui, după o vreme își aleg propriul drum pe care nici măcar el nu îl cunoaște.

Cumva că Fowles ar fi și el, ca și cititorul, martorul unei evoluții neașteptate și neștiute anterior. Cumva că ar scrie întâmplările pe măsură ce se întâmplă, nefiind deja determinate în capul său.


Acțiunea se învârte în jurul lui Sarah Woodruff, iubita locotenentului francez, o proscrisă în orașul Lyme, din cauză că ar fi avut o aventură cu un locotenent francez, iar acum, evident (nu?), este considerată curva satului.

Charles Smithson e pe cale să se căsătorească cu o puștoaică prostuță când o întâlnește pe Sarah, care pune stăpânire pe el, iar cei doi pornesc un dans schizofrenic de te vreau/ba nu te vreau!

Printre citatele cu care încep capitolele se regăsesc adesea bucăți rupte din operele lui Karl Marx. Un alt element care pur și simplu nu se pupă cu nimic din carte.


Iubita locotenentului francez” nu are un final, ci două. John Fowles explică chiar în carte că vrea să ofere mai multe posibile scenarii finale. Pur și simplu.

Mi se pare că autorul s-a străduit atât de mult să scrie o carte complet altfel (modernism) încât, într-adevăr, i-a ieșit altfel, un altfel extrem de prost și neinteresant, un altfel care nici măcar un final concret nu are.

Iubita locotenentului francez” a fost o dezamăgire cruntă, cum nu mă așteptam niciodată de la John Fowles. Măcar vom avea mereu „Colecționarul

Romanul „Iubita locotenentului francez” a fost ecranizat în 1981, cu Meryl Streep și Jeremy Irons.

 

4 Comments

  1. Am citit acum. Cu siguranță e ceva subiectiv, dacă îți place sau nu.

    Dar ce scrii tu despre onoare și conștiință nu mi se pare valid. Smithson își punea onoarea, conștiința și prea plinul sentiment al datoriei în locurile greșite, după părerea mea.

    Dar de, epoca victoriană. Nu tocmai cea mai adevărată și sinceră epocă posibilă.

    Poate m-aș fi putut împăca în final cu povestea, dacă n-aș fi considerat-o extrem de prost scrisă și încărcată inutil de intervențiile scriitorului.

    1. Magicianul e pe listă de ceva timp, dar, după ce m-am ars cu Iubita locotenentului francez și cu Mantisa, mai am nevoie de ceva timp pentru a-i mai da o șansă lui Fowles.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *