„Copila de zăpadă“, de Eowyn Ivey. Prima și, până acum, singura carte a autoarei din SUA, care locuiește cu soțul și cele două fiice în înfriguratul stat al Alaskăi.
Nici nu știu cum să-mi aleg cuvintele pentru a descrie gustul pe care mi l-a lăsat povestea asta. Nu am mai fost atât de afectat, emoțional vorbind, de la „Pădurea norvegiană” a lui Murakami și de la „Să nu mă părăsești” a lui Ishiguro.
Cartea asta mă intriga de mult timp. Erau zile când îi vedeam coperta și mă cuprindea curiozitatea. Cine o fi fata aia, de pe fundalul alb, însoțită de o vulpe?
De multe ori mi-am propus „Copila de zăpadă” drept următoarea lectură, dar m-am luat cu altele. Așa e când ești obsedat să citești absolut tot.
„Copila de zăpadă” e inspirată de un basm popular rusesc, numit Snegurochka, în al cărui centru se află o copilă de zăpadă ce prinde viață și apoi se topește la căldura dragostei.
Mi-a amintit puțin de Fetița cu chibrituri, o poveste ce mi-a fost spusă când eram mic. Mă trec și acum fiorii când mă gândesc la ea.
Eowyn Ivey a primit talent cu carul. Cred că este cea mai bună scriitoare pe care am citit-o vreodată.
Fără a fi clișeică sau exagerat de sentimentală, crează un tablou în care realul se îmbină cu fantasticul și melancolia cu dragostea. Unde golul din brațele lui Mabel, care nu și-a legănat niciodată pruncul, se contopește cu șoapta „mama”, adresată de o copilă de zăpadă.
Mabel și Jack s-au mutat, în anii 1920, în Alaska, după ce au suferit o tragedie personală. Copilul le-a murit la câteva zile după naștere. Bântuiți de dorința copiilor pe care nu i-au avut niciodată, s-au răcit unul de altul și au început o existență rigidă, în mediul neprimitor din Alaska. Asta până într-o iarnă, când, la prima ninsoare, Mabel a ieșit afară în zăpadă.
A făcut un bulgăre și l-a aruncat în Jack. Bărbatul a surâs și a întrebat-o dacă nu sunt prea bătrâni pentru astfel de jocuri. S-au bătut cu zăpadă și, la final, au creat o copilă de zăpadă, căreia i-au dat viață în timp ce făceau dragoste, pentru prima dată după mulți ani.
A doua zi, copila de zăpadă fusese distrusă. Zăpada era împrăștiată, mănușile și fularul lipseau. Dar dintre copaci s-a ivit o fată cu părul blond și privirea înghețată.
Mabel și Jack s-au ales cu o fiică, o fiică a sălbăticiei, care cutreieră munții cu haina albastră, decorată cu fulgi de nea.
Finalul nu este nici trist, nici fericit. Depinde cum îl intrepretezi. Copila de zăpadă, Faina, și-a trăit menirea, iar în urma ei a lăsat o urmă a existenței și dragostei ce i-a fost purtată.
Faina trăiește în amintirea lui Mabel, care a auzit pentru prima dată de pe buzele copilei cuvântul „mama”.
Faina trăiește în sufletul soțului ei și în mica vietate căreia i-a dat viață.
Recomand „Copila de zăpadă” cu toată încrederea. Este o poveste cel puțin minunată. Și, din câte am citit, Eowyn Ivey își va lansa a doua carte în august 2016.
