„Cavernele de oțel“, de Isaac Asimov. A treia carte din seria roboților lui Asimov, o carte din care Susan Calvin nu mai face parte, însă în care apare la fel de captivantul Elijah Baley, un detectiv de pe Pământ.
Baley primește misiunea de a forma un parteneriat cu robotul umanoid Daneel Olivaw, pentru a afla cine l-a ucis pe doctorul Sarton de pe una dintre lumile exterioare, colonizate în urmă cu câteva secole de pământenii plecați de pe Terra.
Miza este enormă, ținând cont că spațialii sunt mult mai avansați tehnologic decât pământenii. Dacă se va descoperi că asasinul este un pământean, repercursiunile asupra Pământului vor fi imense.
Deși cele 50 de lumi exterioare au împreună o populație mai mică decât cea a Pământului, puterea lor militară este de o sută de ori mai mare.
„Cavernele de oțel” este un roman tipic polițist, care se îmbină cu lumea SF-ului.
Orașele de pe Pământ nu mai sunt cum le știm noi, ci ascunse în niște caverne de oțel subterane, niște domuri îngropate sub pământ. Locuitorii orașului New York, unde se petrece acțiunea, sunt înspăimântați de simpla idee de a fi expuși aerului de afară, ori de a se aventura în afara cupolei de sticlă.
Toată lumea mânâncă la cantine publice, care pot servi concomitent sute de mii de oameni, iar băile au fost, de asemenea, transformate în instituții publice. Doar cei cu privilegii importante pot lua cina sau poate face un duș acasă.
Oricât de mult s-ar aventura în fantastic, îmi place că Isaac Asimov nu-și pierde logica. De exemplu, spațialii se tem de pământeni din cauza bolilor pe care le-ar putea aduce pe Lumile exterioare. Așa cum i se explică lui Baley, spațialii nu au trăit pe Pământ și nu au anticorpii formați împotriva anumitor boli, așa cum e cazul locuitorilor de pe Terra.
Deși sunt avansați în gerontologie și pot trăi chiar și 350 de ani, spațialii ar putea muri dacă ar contracta o boală pământeană. Economia spațialilor este bazată pe munca roboților, pe când aceștia din urmă sunt disprețuiți pe Pământ, iar exemplarele folosite sunt rudimentare.
După două tentative eșuate, Baley rezolvă cazul. Asasinul a fost lângă el pe tot decursul anchetei și era de neconceput, inițial, ca el să fie criminalul. Situația, totuși, nu este așa simplă cum ar putea părea.
De remarcat și încrederea treptată pe care Elijah Baley o capătă în robotul Daneel Olivaw, ținând cont de repulsia pământenilor față de mașini.
Pentru cine se întreabă, uite și ordinea în care trebuie citite poveștile cu roboți ale lui Isaac Asimov:
1. Nemesis (n-are legătură, dar oferă un context)
2. Povestiri cu roboți
3. Eu, Robotul
4. Cavernele de oțel (Seria Roboții)
5. Soarele gol (Seria Roboții)
6. Roboții de pe Aurora (Seria Roboții)
7. Roboții și Imperiul (Seria Roboții)
8. Pulbere de stele (Seria Imperiul)
9. Curenții spațiului (Seria Imperiul)
10. O piatră pe cer (Seria Imperiul)
11. Fundația (Seria Fundația)
12. Fundația și Imperiul (Seria Fundația)
13. A doua Fundație (Seria Fundația)
14. Marginea Fundației (Seria Fundația)
15. Fundația și Pământul (Seria Fundația)
16. Preludiul Fundației (Seria Fundația)
17. Fundația renăscută (Seria Fundația)
Apoi, după moartea lui Isaac Asimov, cățiva scriitori SF au continua seria „Fundația”.
18. Teama Fundației (Seria Fundația)
19. Fundație și haos (Seria Fundația)
20. Triumful Fundației (Seria Fundația)
21. Prietenii Fundației (Seria Fundația)
PS: Poate că și „Omul pozitronic” merge citită înainte de a intra în seria roboților. Ah da, iar după finalul seriei originale „Fundația”, merge citită „Sfârșitul eternității“.
De Isaac Asimov am mai citit „Calea marțiană“.
