„Nemesis“, de Isaac Asimov. O nouă poveste uimitoare a autorului american, născut de fapt în Rusia.
În scrierea acestei cărți, Asimov s-a inspirat din mitul stelei Nemesis, vehiculat la fel de mult ca și cel privind planeta Nibiru.
Este secolul 23. Din cauza aglomerației de pe Pământ, unii dintre oameni aleg să trăiască în colonii spațiale, plasate în sistemul solar. Asta până când una dintre colonii, Rotor, descoperă o nouă formă de transport în spațiu și se rupe de umanitate, plecând spre Nemesis, Steaua Vecină a Soarelui.
Cei de pe colonia Rotor au aflat că steaua Nemesis va duce la distrugerea Pământului, dar și că în sistemul ei se află o planetă gazoasă nelocuibilă, ce beneficiează totuși de un satelit de dimensiunile Terrei, Erythro, care poate susține viața.
Coloniștii nu informează pământenii de pericolul care îi așteaptă, fiindu-le teamă că sistemul lor ar putea fi descoperit și cotropit de alții.
În ciuda dorinței de a se stabili de unii singuri pe Erythro, rotorienii vor vedea că nu e chiar atât de ușor: satelitul găzduiește deja viață inteligentă, iar Marlene, o fată cu un dar excepțional, este singura care poate interacționa cu ea.
Pe măsură ce se întâmplă toate astea, pământenii descoperă steaua Nemesis și că aceasta urmează să îi distrugă. Acriți că nu au fost avertizați de pericol, caută să dezvolte călătoria hiperspațială, pentru a ajunge pe Erythro și a-i nimici pe rotorieni
„Fisher nu făcea parte dintre aceia care considerau cărţile nişte rămăşiţe penibile ale secolului douăzeci şi care erau de părere că numai vizionarea era civilizată.
Era ceva aproape magic, credea el, în simpla acţiune de a ţine o carte în mână, de a-i răsfoi paginile, în posibilitatea de a te pierde în gânduri provocate de lectură chiar în timpul acesteia, sau chiar în posibilitatea de a aţipi, pur şi simplu, cu cartea în mână, fără a te trezi când filmul a ajuns deja cu o sută de pagini mai departe sau când ecranul pâlpâie fiindcă filmul s-a terminat.
Mai degrabă, era de părere Fisher, a citi o carte era mult mai civilizat decât a o viziona.”
Finalul unei situații complicate este oferit de forma de viață inteligentă de pe Erythro, care împacă toate părțile cu o soluție cel puțin neașteptată.
„Nemesis” nu face parte din seria roboților lui Asimov, însă recomandarea este a fi citită înainte, pentru că se face referire la ea în seria „Fundația”. Oricum, o poveste extraordinară, care te duce de multe ori cu gândul la Battlestar Galactica. De altfel, se vorbește adesea despre un viitor imperiu galactic al omenirii, fiind poate o aluzie la seria „Imperiul”.
Pentru cine se întreabă, uite și ordinea în care trebuie citite poveștile cu roboți ale lui Isaac Asimov:
1. Nemesis (n-are legătură, dar oferă un context)
2. Povestiri cu roboți
3. Eu, Robotul
4. Cavernele de oțel (Seria Roboții)
5. Soarele gol (Seria Roboții)
6. Roboții de pe Aurora (Seria Roboții)
7. Roboții și Imperiul (Seria Roboții)
8. Pulbere de stele (Seria Imperiul)
9. Curenții spațiului (Seria Imperiul)
10. O piatră pe cer (Seria Imperiul)
11. Fundația (Seria Fundația)
12. Fundația și Imperiul (Seria Fundația)
13. A doua Fundație (Seria Fundația)
14. Marginea Fundației (Seria Fundația)
15. Fundația și Pământul (Seria Fundația)
16. Preludiul Fundației (Seria Fundația)
17. Fundația renăscută (Seria Fundația)
Apoi, după moartea lui Isaac Asimov, cățiva scriitori SF au continua seria „Fundația”.
18. Teama Fundației (Seria Fundația)
19. Fundație și haos (Seria Fundația)
20. Triumful Fundației (Seria Fundația)
21. Prietenii Fundației (Seria Fundația)
PS: Poate că și „Omul pozitronic” merge citită înainte de a intra în seria roboților. Ah da, iar după finalul seriei originale „Fundația”, merge citită „Sfârșitul eternității“.
De Isaac Asimov am mai citit „Calea marțiană“.
