Ferma animalelor. George Orwell

Ferma animalelor“, de George Orwell.  Este poate cea mai bună și populară satiră politică din istorie.

O carte excelentă, prin care britanicul a ironizat regimul sovietic și modul în care acesta a înțeles să implementeze comunismul în Rusia. Orwell tratează, în „Ferma animalelor“, modul în care asupriții devin asupritori, iar la final nu se mai diferențiază de cei pe care i-au înlăturat de la putere. Puterea corupe.

După ce animalele scapă de oameni și ajung să conducă singure ferma, aluzie la Revoluția Bolșevică (victoria roșilor în fața albilor țariști) și execuția țarului și a familiei sale, dezvoltă Animalismul (bolșevismul), bazat pe cele sapte reguli:

1) Whatever goes upon two legs is an enemy.

2) Whatever goes upon four legs, or has wings, is a friend.

3) No animal shall wear clothes.

4) No animal shall sleep in a bed.

5) No animal shall drink alcohol.

6) No animal shall kill any other animal.

7) All animals are equal.

Însă, pe măsură ce trec anii, regulile sunt modificate în așa fel încât liderii, porcii (bolșevicii), să poată avea parte de cât mai multe beneficii. O nouă regulă se strecoară prin cele vechi, anume că unele animale sunt mai egale decât altele.
Ferma animalelor” este o carte care trebuie citită având niște cunoștințe de istorie în spate, pentru a putea fi înțelesă în întreaga sa dimensiune. Cartea a fost transformată, în 1954, într-un film animat.

Pe tema utopiilor/distopiilor am mai citit „Noi“, de Evgheni Zamiatin, „Minunata lume nouă“, de Aldous Huxley, „Fahrenheit 451“, de Ray Bradbury, „Povestirea cameristei” și „The Testaments“, de Margaret Atwood, „Noua Atlantidă“, de Francis Bacon, seria „Jocurile foamei“, de Suzanne Collins, „Utopia“, de Thomas More.


De George Orwell am mai citit „1984“, „Cărți sau țigări“, „Drumul spre Wigan Pier“, „Fără un sfanț prin Paris și prin Londra“.

Parfumul. Patrick Suskind

Parfumul“, de Patrick Suskind. O carte absolut neașteptat de bună, pornită de la un personaj precum Jean Baptiste Grenouille, copilul care nu are niciun miros propriu și care devine un maestru al parfumurilor.

Pe cât de stranie este cartea, pe atât de atipic este autorul ei. Suskind trăiește izolat, în apropiere de Munchen, nu se lasă fotografiat și nu acordă niciodată interviuri.

Teza era că viața nu se poate dezvolta decât la o anumită depărtare de țărână, fiindcă pământul în sine ar emana în permanență un gaz de putrefacție, un fluidum letal care slăbește forțele vieții și duce, mai devreme sau mai târziu, la pieire. 

De aceea jinduiesc toate ființele să se depărteze prin creștere de pământ, avântându-se spre înălțimi și nu spre adânc; de aceea își poartă toate cele mai prețioase părți către cer; grâul-spicul; floarea-corola; omul-capul; și tot de aceea, când bătrânețea le încovoaie și le zgârcește din nou spre pământ, cad toate pradă gazului letal – ceea ce devin chiar și ele prin descompunere după moarte.


Pe decursul acțiunii, care te ține lipit de scaun, personajul principal, Grenouille, descoperă nu doar o serie de mirosuri transformate în parfumuri unice, ci și unul care are puterea de a manipula oamenii.

Ce va face Grenouille, un neadaptat și un ostracizat al societății, cu toată această nouă putere? Pentru a afla răspunsul, tot ce trebuie să faceți este să citiți cartea. Nu veți regreta.

Cartea „Parfumul” a fost ecranizată în 2006.

Fahrenheit 451. Ray Bradbury

Fahrenheit 451“, de Ray Bradbury. Una dintre mariile distopii, din seria „1984“, „Minunata lume nouă” sau „Noi“.

Dacă povestea lui Huxley merge pe ideea modificării genetice și a manipulării psihologice a omului, iar a lui Orwell pe lipsa de libertate, condiționată de politic, Bradbury se axează pe îndobitocirea oamenilor prin interzicerea culturii.

În lumea creată de Bradbury, pompieri nu mai sunt cei care sting focuri, ci cei care le stârnesc. Cărțile sunt ilegale, iar oricine le deține are de-a face cu pompierii, care dau foc nu doar cărților, ci și caselor celor care încalcă legea.

O carte e o pușcă încărcată, ascunsă în casa vecină: pune-o pe foc, smulge-i armei focosul, zdrobește cugetul omului! Cine știe ce poate să pună la cale un om cult?


Dar ce se întâmplă când Guy Montag, unul dintre pompieri, descoperă plăcerea de a citi și se întreabă dacă este un lucru atât de rău să explorezi lumea literelor?

Nu voia să știe cum se face un lucru, ci de ce. E un obicei care poate da naștere la încurcături, începi prin a întreba de ce lucrurile sunt așa și nu altfel și sfârșești prin a fi nefericit de-a binelea, dacă perseverezi. Biata fată, mai bine c-a murit.


Ce se întâmplă când, în timpul raidurilor, în loc să ardă toate cărțile, ascunde câteva la piept și le duce acasă, ca pe o comoară neprețuită? Ce se întâmplă când este prins?

Poate că ele au dreptate, poate că-i mai bine să nu privești realitatea în față, ci să alergi cu ochii închiși după plăceri. Nu știu, Și mă simt vinovat…


O carte absolut genială, care te infioară, mai ales când te gândești cum ar arăta o lume în care cuvântul scris și, în sine, imaginația omului ar fi interzise și incendiate.


Pe tema utopiilor/distopiilor am mai citit „Noi“, de Evgheni Zamiatin, „1984” și „Ferma animalelor“, de George Orwell, „Minunata lume nouă“, de Aldous Huxley, „Povestirea cameristei” și „The Testaments“, de Margaret Atwood, „Noua Atlantidă“, de Francis Bacon, seria „Jocurile foamei“, de Suzanne Collins, „Utopia“, de Thomas More.


De Ray Bradbury am mai citit „Cronicile marțiene“.


Fahrenheit 451” a fost ecranizată în 1966.

Zbor peste Long Island. Chang-rae Lee

Zbor peste Long Island“, de Chang-rae Lee. O carte destul de slabă pentru autorul pe care New Yorker il consideră unul dintre cei mai mari scriitori ai secolului 21.

Singurul moment în care mi-a stârnit interesul a fost atunci când fiica personajului principal, Jerry Battle, află că este gravidă și că are cancer, fiind nevoită să ia o decizie imposibilă: viața ei sau a copilului.

Deși ideea de la care pleacă romanul, un om obosit de tot ce e în jurul rău care se rupe de cotidian la bordul unui avion de agrement, este interesantă, modul în care este narată mi se pare extrem de plictisitor.

Per total, nu-mi pare rău că am citit-o, însă nu aș recomanda-o niciodată.

Minunata lume nouă. Aldous Huxley

Minunata lume nouă, de Aldous Huxley. Parte din ciclul distopiilor clasice, alături de „Noi“, a lui Zamiatin, „1984“, a lui Orwell, „Povestirea cameristei“, a lui Atwood, și „Fahrenheit 451“, a lui Bradbury.

Observasem că Zamiatin, Orwell, Bradbury și Huxley au cam același stil, dar abia după ce am cercetat pe net am descoperit și de ce: George Orwell a fost studentul lui Aldous Huxley, iar cel din urmă s-a împrietenit, pe vremea când locuia în Los Angeles, cu Ray Bradbury.

Influențele și inspirațiile sunt, deci, cu atât mai evidente. Romanul lui Huxley este fascinant, însă, mărturisesc, nu la fel de captivant precum cel al lui Orwell.

În „Minunata lume nouă“, hipnopedia este folosită în societate pentru îndoctrinarea oamenilor încă din stadiul de bebeluși, fără ca aceștia să-și dea seama că sunt condiționați să aibă un anume comportament.

Nu mai există nașteri naturale sau căsătorii, ci doar bebeluși creați în laborator și un libertinaj sexual încurajat la extrem, monogomia fiind privită ca un fapt antisocial.

Toți suntem ai tuturor celorlalți“.


Stabilitatea socială este menținută pentru păstrarea fericirii tuturor. Fără copii, fără părinți și fără soți, oamenii din roman nu au niciun motiv de îngrijorare. Iar când lucrurile merg prost, au la dispoziție, încurajați de autorități, drogul soma, un fel de opiu aș zice, care îi duce într-o stare de beatitudine în care tot ce e rău dispare.

Fericirea nu e niciodată măreață“.

Deși lumea imaginată de Aldous Huxley este terifiantă, povestea romanului este de-a dreptul captivantă . De altfel, autorul a scris și o carte-eseu, Reîntoarcere în minunata lume nouă“, în care explică ce l-a împins către scrierea romanului „Minunata lume nouă”.

Cartea „Minunata lume nouă” a fost ecranizată în 1980 și în 1998, dar, din câte am citit, varianta din 1998 nu respectă per total întâmplările din carte.

Pe tema utopiilor/distopiilor am mai citit „Noi“, de Evgheni Zamiatin, „1984” și „Ferma animalelor“, de George Orwell, „Fahrenheit 451“, de Ray Bradbury, „Povestirea cameristei” și „The Testaments“, de Margaret Atwood, „Noua Atlantidă“, de Francis Bacon, seria „Jocurile foamei“, de Suzanne Collins, „Utopia“, de Thomas More.