„Jurnal pe motocicletă“, de Ernesto “Che” Guevara. Trebuie să recunosc, „El Comandante” este un personaj care mi-a captivat interesul de foarte mult timp, însă nu am apucat niciodată să-l disec așa cum mi-ar fi plăcut. Până acum.
„Jurnal pe motocicletă” reprezintă însemnările lui Che Guevara din timpul călătoriei prin America de Sud – Argentina, Chile, Peru, Columbia, Venezuela – alături de prietenul său Alberto Granado, călare pe o motocicletă prăfuită.
Nu mă așteptam, dar scrierile unui Che Guevara, student la medicină, în vârstă de 23 de ani, m-au prins fără să-mi dau seama. De la povestea amuzantă cu piersicile aflate la uscat, peste care a căzut ceva nu tocmai plăcut, la episodul călătoriei clandestine la bordul unui vapor în Chile.
„Acolo am înțeles că vocația noastră, adevărata noastră vocație, era să ne deplasăm etern pe drumurile și mările lumii. Mereu curioși, cercetând tot ce ne trecea prin fața ochilor, adulmecând fiecare colțișor, dar numai câte puțin – fără să prindem rădăcini niciunde și nerămânând destul ca să vedem dincolo de suprafața lucrurilor; limitele exterioare ale lumii ne erau de ajuns.”
Alte momente în care efectiv bufnești în râs sunt cele în care cei doi călători, lefteri și fără alte resurse, găsesc soluții pentru a mânca și a bea pe banii altora. Ori de câte ori chilienii sau peruanii se pun cu ei la băut și le fac cinste, Guevara nu bea, spunând că obiceiul argentinian este de a nu se bea în lipsa mâncării. Și așa se alegeau și cu burțile pline. Nu pot decât să-mi imaginez bluful și cât de mult se amuzau în sinea lor.
El Che apare în propriul lui jurnal drept un aventurier, un tânăr care-și dorește să vadă lumea, dar care se va lovi de aspra realitate a jugului imperialist pus de SUA Americii Latine. De jugul societății capitaliste al cărei Dumnezeu este profitul și doar profitul.
Și pe măsură ce am parcurs paginile jurnalului, am descoperit cum pumnul lui Che s-a strâns tot mai tare, cum ochii i s-au metalizat și cum filosofia i s-a radicalizat. Din Ernesto Guevara, student la medicină, începea să se transforme în El Che, revoluționarul, cel care avea să-l ajute pe Fidel Castro să-l detroneze pe Fulgencio Batista și să devină liderul Cubei.
Revelator în acest sens este pasajul de mai jos, cu care i se și încheie jurnalul de călătorie.
„Știam că atunci când marele spirit care ne ghidează viața va despica omenirea în două jumătăți antagoniste, eu voi fi de partea oamenilor. Știu asta, văd scris pe cerul nopții că eu, ipocrit eclectic al doctrinei și psihanalist al dogmei, urlând ca un posedat, voi lua cu asalt baricadele sau tranșeele, îmi voi lua arma pătată cu sânge și, plin de furie, voi masacra orice dușman care-mi va cădea în mâini.
Și văd, ca și când o epuizare imensă ar copleși această exaltare proaspătă, mă văd pe mine însumi, jertfit în revoluția cea adevărată, marea încercare a voinței individuale, proclamând un mea culpa la final. Îmi simt nările dilatându-se, savurând mirosul caustic de praf de pușcă și sânge, moartea inamicului; îmi împietresc trupul, sunt gata de luptă și mă pregătesc să devin un spațiu sacru în care urletul bestial al proletariatului triumfător să răsune cu energie și speranță nouă”.
Pe tema Che Guevara am mai citit „Jurnalul revoluției cubaneze”, de Che Guevara, „Jurnalul bolivian”, de Che Guevara, „Devenirea lui Che”, de Carlos Calica Ferrera, „Mărturisiri. Viața mea alături de Che“, de Aleida March.
Jurnalul sud american al lui Che Guevara, pe care Jean Paul Sartre l-a numit „cel mai complet om” al vremurilor lor și despre care Nelson Mandela a spus că este o inspirație pentru fiecare om care iubește libertatea, a fost ecranizat, în 2004.
