„Portretul lui Dorian Gray“, de Oscar Wilde. O poveste captivantă, care te face să te înclini în fața talentului autorului său.
Romanul debutează cu portretul pe care pictorul Basil Hallward îl face frumosului Dorian Gray. Prin intermediul lui Basil, Dorian îl va întâlni pe Lordul Henry Wotton, un hedonist convins, care îl va corupe și îl va schimba pe Dorian dintr-un tânăr inocent într-o brută ahtiată doar de sezanții și plăceri noi.
„Trăiți! Trăiți-vă minunata viață pe care o aveți în dumneavoastră! Nu lăsați să vă scape nimic! Căutați mereu noi senzații! Să nu vă fie teamă de nimic…Un nou Hedonism – iată de ce are nevoie secolul nostru.” – Lordul Henry Wotton.
Dar portretul lui Dorian Gray conține un secret, pe care doar Dorian îl știe. În timp ce zeci de ani trec, imaginea din portret îmbătrânește, dar omul în carne și oase nu, el rămâne veșnic tânăr și pur. Fața îi este angelică, în timp ce, în portret, i se oglindește sufletul de monstru, bătrân și hâd.
Pictorul Basil este ucis, Dorian este aproape de moarte, iar Lordul Henry caută doar să cunoască lucruri noi, neplictisitoare.
„Proștii și urâții se bucură de toate pe lumea asta. Stau relaxați și cască gura la spectacol. Dacă nu cunosc sensul victoriei, sunt scutiți cel puțin de cunoașterea înfrângerii. Trăiesc așa cum ar trebui cu toții să trăim – neperturbați, indiferenți și fără neliniști. Nu-i ruinează pe alții, dar nici nu sunt ruinați de alții.” – Lordul Henry Wotton.
„– Ofer în schimb adevărurile de mâine.
– Prefer greșelile de azi, răspunse ea.”
Cât de corupt a devenit Dorian Gray, în urma influenței negative a Lordului Henry, este evident și citind replica lui de mai jos. În anumite momente, Dorian Gray pare a fi un fel de Raskolnikov: regretă păcatele comise, conștiința îl macină, însă doar pentru scurt timp.
„– N-am căutat niciodată fericirea. Cine are nevoie de fericire? Am căutat plăcerea“. – Dorian Gray.
Finalul, deși previzibil, este povestit într-un mod delicios. Anticipezi de la ultimele pagini ce se va întâmpla, dar asta nu înseamnă că nu dai foaie după foaie, entuziasmat, asteptând să-ți fie confirmată ipoteza.
„Portretul lui Dorian Gray” a fost ecranizată de mai multe ori, inclusiv în 2009, cu Colin Firth.
