„O plimbare de neuitat“, de Nicholas Sparks. Citită într-o perioadă în care încă eram obsedat de filmul cu același nume, de ideea tragismului din dragoste, de melancolia și adâncimea suferinței, de ideea sacrificiului de sine.
Unele mici idei au rămas, dar mai degrabă apreciez o abordare matură acum, în detrimentul unui siropism ieftin. Dar, ei na, fiecare etapă de viață cu fazele ei.
„O plimbare de neuitat” este o dulcegăreală de pension, unde unul dintre eroii principali, Landon, își schimbă viața de dragul lui Jamie, o tânără bisericoasă, care ascunde un secret teribil: are cancer.
Jamie îl avertizează pe Landon să nu se îndrăgostească de ea, știindu-și destinul, dar bineînțeles că băiatul nu ascultă.
Sfârșitul este dramatic, dar arată că viața merge mai departe, orice s-ar întâmpla. „O plimbare de neuitat” a fost ecranizată în 2002, cu Shane West și Mandy Moore.
„Recuperatorul de suflete“, de Michael Guinzburg. O carte pe care am citit-o pe o plajă și care încă mai are firicele de nisip printre pagini.
Mi-a plăcut. O lectură alertă, plină de acțiune. Personajul principal este un fel de asasin care ajută să curețe lumea de tot felul de oameni care o poluează cu mizeria lor.
Înarmat cu amintirile abuzurilor la care a fost supus de unii preoți, pe când era copil, dar și cu o inteligență peste medie și o față care inspiră încredere, personajul nostru principal are o misiune.
După ce le ascultă mărturisirile, recuperatorul de suflete, care se autocaracterizează drept o clismă umană, îi îndepărtează de pe tărâmul celor vii.
Și, după cum am putea deduce și de pe copertă, mulți dintre cei care au nevoie de o purificare din partea recuperatorului de suflete sunt preoții.
„Isabel și apele diavolului“, de Mircea Eliade. N-am fost impresionat, așa cum e cazul când vine vorba de mai toate scrierile mistico-magice ale autorului român.
Un profesor se refugiază în India, locul de pe planetă atât de drag lui Eliade, unde încearcă să-și îmbogățească cunoștiințele și să-și desăvârșească studiile orientale.
Dar profesorul se îndrăgostește de Isabel, pe care ajunge, la un moment dat, să o numească soția lui, deși nici măcar nu a sărutat-o vreodată.
O nuvelă slabă, la fel ca multe alte nuvele ale lui Mircea Eliade. Ca romancier mi se pare minunat, ca nuvelist un eșec monumental.
„Anna Karenina“, de Lev Tolstoi. Realizez că am citit unele dintre cărțile clasicilor ruși când eram foarte mic. Nu știu dacă e bine, dacă mi-am cizelat mintea mai repede, sau rău, dacă am ratat complexitatea marilor romane rusești.
Ce știu e că e cum e și altfel n-are cum să fie. Sâc!
Cartea debutează cu vizita pe care Anna Karenina o face în Moscova, unde viața de familie a fratelui ei, Stiva, suferă din cauză că și-a înșelat soția, pe Dolly. Sora mai mică a lui Dolly, Kitty, are doi admiratori care aleargă după mâna ei: Kostya, prietenul lui Stiva, și contele Alexei Vronsky, ofițer de armată.
Când vine să-și ia sora venită din Sankt Petersburg de la gara din Moscova, Stiva dă piept în piept cu Vronsky, pe care i-l prezintă Annei Karenina. În timpul întâlnirii, un bărbat cade în fața trenului și moare, impactul asupra Annei Karenina fiind puternic.
Contele Vronsky își mărturisește dragostea, dar este respins de Anna Karenina, care realizează că nu-i atrasă de soțul ei, Karenin, când se întoarce în Sankt Petersburg. După o vreme îi spune lui Vronsky că îi poartă copilul și lui Karenin că are o aventură.
Soțul îi cere să pună capăt aventurii cu Vronsky pentru a evita scandalul public și o amenință că va lua custodia copilului pe care-l au împreună, Serioja.
Anna Karenina are parte de o naștere dificilă și e aproape de moarte. Crezând că va muri, Karenin o iartă, iar Vronsky, umilit de mărinimia de care a dat dovadă soțul, încearcă să se sinucidă. După ce-și revin, Anna și Vronsky fug împreună în Europa, dar relațiile dintre ei se răcesc când Vronsky descoperă că Anna nu e definiția fericirii, așa cum el o idealizase.
Anna, acum dependentă de morfină și tot mai geloasă pe Vronsky, care nu mai pare deloc atras de ea, se aruncă sub roțile unui tren pentru a scăpa de calvar.
„Anna Karenina” a cunoscut numeroase ecranizări, inclusiv în 2012, cu Keira Knightley în rolul principal.
„Răscoala“, de Liviu Rebreanu. Romanul lui Liviu Rebreanu inspirat de Răscoala Țărănească de la 1907, alt roman al autorului român pe care l-am devorat.
Cartea surprinde diferențele de clasă enorme din acea perioadă, diferențe care s-au mai redus puțin în vremurile noastre, și care au dus la conflictul din 1907, când țărănimea s-a răsculat împotriva marilor proprietari de pământ, care dețineau tot pământul.
Răscoala a fost reprimată violent de stat, ducând la uciderea a numeroși țărani, care s-au revoltat nu cu pistoale și mitraliere, ci cu furca și sapa în mâini.
Cartea începe cu o discuție asupra problemei țărănești, purtată în tren de arendașul Ilie Rogojinaru, Titu Ilerdelea și moșierul Grigore Iuga.
Pe decursul romanului, Liviu Rebreanu detaliază gradul tot mai mare de fierbere al țărănimii, până în punctul în care se răscoală împotriva moșierilor și intră peste ei în conac, ucigându-i și distrugând totul în calea lor.
Răscoala continuă. Armata intervine și începe măcelul.
Se menține la Liviu Rebreanu tema pământului. Așa cum în „Ion” tema pământului este jumătate din însemnătatea romanului, în „Răscoala” tema pământului este cea care dă naștere unei mișcări de răscoală și dezastrului ulterior.
