„Adam și Eva“, de Liviu Rebreanu. O carte care a fost ca o lovitură în moalele capului, venită de la autor pe care nu puteam să-l asociez cu altceva în afară de țăranii români.
Iată că, Rebreanu, prin romanul ăsta, unul transcendental, care conține misticismul indian, își dovedeze capacitatea de a scrie cu minunăție despre orice, nu doar despre țărani.
„Bărbatul şi femeia se caută în vălmăşagul imens al vieţii omeneşti. Un bărbat din milioanele de bărbaţi doreşte pe o singură femeie din milioanele de femei. Unul singur şi una singură! Adam şi Eva! Căutarea reciprocă, inconştientă şi irezistibilă, e însuşi rostul vieţii omului.”
Fiecare Adam are o singură Eva si fiecare Evă are un singur Adam. Rebreanu, spre diferență de „Ion” și „Răscoala”, unde analizează țăranul de rând, sau „Pădurea Spânzuraților”, unde descrie lupta pentru libertate a poporului român, alege în „Adam și Eva” să între pe tărâmul mistic, transcendental, al reîncarnării și al dragostei.
Cele două personaje principale din roman se reîncarnează de şapte ori, în șapte locuri diferite: India, Egipt, Babilon, Imperiul Roman, Germania, Franţa şi România. De fiecare dată se întâlnesc doar pentru a se pierde, doar pentru ca unul să moară subit, iar dragostea să mai aştepte o viaţă.
Sunt enorm de multe idei care-ţi oferă o perspectivă în acest roman, iar felul în care este scris are darul de a te face să dai paginile cât mai repede pentru a descoperi finalul.
De Liviu Rebreanu am mai citit „Pădurea spânzuraților“, „Ion“, „Răscoala“.
