„Isabel și apele diavolului“, de Mircea Eliade. N-am fost impresionat, așa cum e cazul când vine vorba de mai toate scrierile mistico-magice ale autorului român.
Un profesor se refugiază în India, locul de pe planetă atât de drag lui Eliade, unde încearcă să-și îmbogățească cunoștiințele și să-și desăvârșească studiile orientale.
Dar profesorul se îndrăgostește de Isabel, pe care ajunge, la un moment dat, să o numească soția lui, deși nici măcar nu a sărutat-o vreodată.
O nuvelă slabă, la fel ca multe alte nuvele ale lui Mircea Eliade. Ca romancier mi se pare minunat, ca nuvelist un eșec monumental.
De Mircea Eliade am mai citit „Nuntă în cer“, „Romanul adolescentului miop“, „Maitreyi“, „Nouăsprezece trandafiri“, „Solilocvii“, „Secretul doctorului Honigberger“, „Nopți la Serampore“.
