Moartea lui Ivan Ilici. Lev Tolstoi

Moartea lui Ivan Ilici“, de Lev Tolstoi. O nuvelă scurtă, dar plină de substanță, din care se poate extrage un mesaj important: viața-i prea scurtă pentru a o irosi și a nu o trăi cum vrei să o trăiești.

Ivan Ilici este un om banal. Căsătorit cu o femeie pe care nu o suferă, dar lângă care rezistă din cauză că se dedică mai mult slujbei decât familiei, ajungând până la rangul de magistrat.

Toate bine și frumoase. Ivan Ilici e satisfăcut, iar treptele scării sociale se aștern tot mai multe sub picioarele lui. Totuși, într-o zi, în timp ce agață niște draperii, cade și se lovește.

Inițial, nu pare mare lucru, însă, ulterior, Ivan Ilici descoperă că este pe moarte și, din cauza durerii, nu se mai poate ridica de pe canapea.


Aflat în această situație, Ivan Ilici este nevoit să-și confrunte propria moarte și începe să se întrebe ce a făcut cu viața lui până în punctul respectiv. Ce anume la ea a avut sens, importanță sau semnificație?

Înainte de a-și da duhul, Ivan Ilici realizează că a dus o viață artificială, lipsită de valoare, iar asta îl face să se teamă de moarte. Doar o viață autentică îl poate ajuta pe om să nu-i fie frică de sfârșitul ei.

Ivan Ilici moare regretând viața pe care a dus-o. Și asta e morala poveștii. Îngrijește-te să duci o viață pe care, aflat pe patul de moarte, nu o vei regreta.


De Lev Tolstoi am mai citit „Anna Karenina“, „Fericire de familie“, „Diavolul“, „Polikushka“, „Sonata Kreutzer“, „Doi husari“, „The storm“, „O confesiune“, „What I believe“, „The Kingdom of God is Within You“, „Învierea“, „What men live by“, „How much land does a man need?“, „Povestiri din Sevastopol“.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *