„Ion“, de Liviu Rebreanu. O capodoperă națională, asemeni romanului „Moromeții“. Liviu Rebreanu, alături de Marin Preda, a fost mereu scriitorul meu român preferat.
Și mi se pare că a doua parte a titlului, „Blestemul pământului, blestemul iubirii“, e mult, dar mult mai sugestivă pentru povestea spusă de Liviu Rebreanu.
Satul Pripas. Ion e un bărbat muncitor, dar fiul unei familii sărace din sat. Luptându-se cu neajunsul lui și cu dragostea inumană pentru pământ, inima lui Ion este ruptă în două. Iar cele două părți antagoniste poartă, ambele, nume de femeie: Florica și Ana.
Ion o iubește pe Florica, dar e la fel de săracă precum el. Ce să facă doi săraci cu dragostea lor? Dar o iubește fără leac, că-i frumoasă ca soarele dimineața.
Ana e urâtă, dar are mult pământ. Și dragostea lui Ion pentru pământ îl trage către Ana, al cărei tată îl miroase că-i vorba doar de interes material și nu-i dă fiica la măritiș.
Așa că Ion pune la cale un plan diabolic. O convinge pe Ana că o iubește și o lasă cu burta la gură. Acum o să i-o dea Vasile, nu mai are de ales, și va obține pământul mult iubit.
De altfel, mi se pare reprezentativ momentul pentru dragostea mai mult materială decât adevărată, comparând ce-i oferă Ana și ce-i oferă Florica, în care se pune în genunchi și sărută pământul. De aici înțelegi cât de coruptă e inima lui Ion.
Văzându-se cu ambiția pământului împlinită, Ion lasă să-i iasă la suprafață și dragostea adevărată. Florica s-a căsătorit cu George între timp, dar acceptă să întrețină o aventură cu Ion. Simțind că i se pun coarne, George îl așteaptă pe Ion într-o dimineață să plece de la soția lui și-l trăznește cu lopata în moalele capului.
Ion cade în șant, pe moarte. Glasul pământului și glasul iubirii. Moarte.
Romanul „Ion” a cunoscut o ecranizare de excepție, în 1980, cu Șerban Ionescu în rolul principal.
De Liviu Rebreanu am mai citit „Pădurea spânzuraților“, „Răscoala“, „Adam și Eva“.
