Memento mori

„Călătoriile lui Gulliver“, de Jonathan Swift. Deși cartea asta a intrat în istorie drept una pentru copii, nu este nici pe departe așa, ci una extrem de sarcastică și critică la adresa societății.

De exemplu, atunci când vorbește despre războiul dintre Liliput și Blefuscu, Swift zice că a pornit din cauza unui edict imperial ca ouăle să fie sparte la capătul ascuțit, nu la cel turtit, pedeapsa pentru nerespectarea acestei noi reguli fiind una cumplită.

Asta nu este decât o paralelă ironică la adresa conflictului dintre biserica anglicană și cea catolică. 11.000 de oameni, revenind la războiul dintre Liliput și Blefuscu, au preferat să moară decât să spargă ouăle la capătul ascuțit.

Apoi, când vine vorba de societatea liliputană, Swift descrie cum este aceasta organizată și cum un om nepriceput nu poate face niciodată atâta rău precum un om rău-intenționat.

„Atunci când aleg oameni pentru diferite slujbe, lilliputanii pun mai mult preţ pe calităţile morale decât pe aptitudini deosebite, căci, de vreme ce omenirea are nevoie să fie cârmuită, ei socotesc că orice om înzestrat cu o inteligenţă obişnuită poate face faţă unei funcţii sau alteia; că nu a fost nicicând în intenţia Providenţei de a face din conducerea treburilor publice o taină care să fie înţeleasă numai de câteva genii neîntrecute, genii ce se nasc rareori câte trei într-un veac.

Ei socotesc că adevărul, dreptatea, cumpătarea şi celelalte virtuţi stau în puterea fiecăruia, şi că practicarea acestor virtuţi, ajutată de experienţă şi de bune intenţii, dă dreptul oricărui om să-şi slujească ţara, în afară de cazurile unde e nevoie de studii speciale.

După părerea lor, însă, lipsa virtuţilor morale este atât de departe de a fi compensată de o minte bine înzestrată, încât slujbele nu sunt niciodată încredinţate unor mâini atât de periculoase ca cele ale oamenilor astfel înzestraţi; după părerea lor, greşelile săvârşite din neştiinţă de către cei virtuoşi nu au niciodată urmări atât de nefaste asupra binelui obştesc ca faptele unui om corupt, care se pricepe de minune să-şi întreţină, să-şi sporească şi să-şi apere metehnele.”

Aici se face o paralelă cu Regatul Britanic imperialist și starea în care se află societatea acestuia.

„Micul meu prieten Grildrig, ai rostit o minunată cuvântare de laudă la adresa patriei tale; ai arătat în chipul cel mai limpede că neştiinţa, trândăvia şi viciul pot fi uneori însuşirile cele mai potrivite ale unui legiuitor; că legile sunt cel mai bine explicate, tălmăcite şi aplicate de către aceia care au tot interesul şi, totodată, priceperea, să le răstălmăcească, să le încâlcească şi să le ocolească. Desluşesc la voi urmele unei instituţii care, la originea ei, poate să fi fost bună, dar urmele acestea sunt pe jumătate şterse, iar restul e acoperit de murdărie şi ros de putreziciune.

Din toate câte le-ai spus nu reiese de loc că ar fi nevoie de vreo virtute pentru a obţine un post de seamă la voi, şi încă şi mai puţin că oamenii ar fi înălţaţi în rang datorită virtuţilor lor, preoţii pentru cucernicia sau învăţătura lor, soldaţii pentru purtarea sau vitejia lor, judecătorii pentru integritate, senatorii pentru dragostea de ţară, sfetnicii pentru înţelepciune. Cât despre tine, — continuă regele, — care ţi-ai petrecut cea mai mare parte a vieţii în călătorii, tare mi-ar place să cred că până acum ai scăpat de multe vicii ale compatrioţilor tăi.

Dar judecând după spusele tale şi după răspunsurile pe care ţi le-am smuls cu multă caznă, nu pot decât să trag concluzia că cei mai mulţi dintre semenii tăi sunt cel mai primejdios soi de mici paraziţi scârboşi, cărora natura le-a îngăduit vreodată să se târască pe faţa pământului.”

„Călătoriile lui Gulliver” a fost adaptată sub forma animației, în 1939.