„Sonata Kreutzer“, de Lev Tolstoi. O carte în care se pot observa câteva dintre ideile pe care Tolstoi avea să și le cristalizeze mai bine spre bătrânețe, una dintre ele fiind abstinența sexuală ca virtute morală.
Pozdnîșev, personajul principal, își intră în rol în compartimentul trenului în care se află auzind o discuție despre cum căsătoria ar trebui să fie bazată pe dragoste, nu aranjată de către părinți.
„Dar ce este dragostea?” întreabă Pozdnîșev. Dragostea vine și trece. De aici mai departe, Pozdnîșev intră într-un întreg discurs despre cum femeile sunt niște ispite care-i fac pe bărbați să păcătuiască, până și rochiile lor având rolul de a-i face să-și uite virtuțile.
Când vine vorba de drepturi egale între sexe, Pozdnîșev spune că nu vor exista atâta timp cât bărbații vor privi femeile ca pe niște obiecte ale dorințelor lor, aceasta fiind totuși o formă de putere deținută de femei asupra bărbaților.
Aflându-se că Pozdnîșev este celebrul Pozdnîșev, cel care și-a ucis soția într-o criză de gelozie, Pozdnîșev se apucă să povestească felul în care s-au petrecut lucrurile. Căsătoria lui fusese o veșnică alternanță între dragoste pătimașă și ură sufocantă.
După ce soția i-a purtat cinci copii în pântec, medicii i-au dat contraceptive, lucru care a însemnat finalul pentru Pozdnîșev. Dragostea dusă, singurul motiv al mariajului rămăseseră copiii.
Pozdnîșev prinde ură pe doctori pentru amestecul în viața lui conjugală, acuzându-i că prin oferirea de contraceptive i-au ucis copiii în pântec. Făcând o paralelă între boală și păcat, ajunge la o concluzie cel puțin grotească.
„Din moment ce scarlatina nu poate afecta sufletul, nu este atât de rea”, spune Pozdnîșev, cu convingerea că folosirea contraceptivelor este un păcat care atârna greu asupra sufletului uman.
În sfârșit liberă din a purta copii, soția lui începe să se ocupe mai multe de ea, să se gătească și să ia lecții de vioară, lucruri pe care Pozdnîșev nu le vede cu ochi buni.
Nebun de gelozie, Pozdnîșev își surprinde nevasta în timpul unei lecții și o ucide, fiind apoi achitat de crima pe care a comis-o pe baza adulterului soției.
Te cam doar stomacul citind povestea asta. Oricât de mult îl admir pe Tolstoi pentru multe dintre ideile sale, sunt unele care-mi fac greață, cum ar fi cele exprimate în „Sonata Kreutzer“. Echivalarea sexualității cu moralitatea? Serios?
Sau ostracizarea dorințelor și actelor carnale și definirea lor ca pe ceva decadent, ceva care-și are rostul doar pentru a produce copii. Ideea asta are o nuanță foarte protestant-puritană, inumană.
Pe cât de interesant a fost Tolstoi ca personaj și intelectual, nu a reușit să scape în totalitate de contextul epocii în care a trăit, iar asta este evident din asocierea sexualității cu noțiunea de virtute. Doar o societate retrogradă poate considera că dacă ai făcut sex cu o sută de persoane ești un om imoral, un stricat cu sufletul putred.
De Lev Tolstoi am mai citit „Anna Karenina“, „Fericire de familie“, „Diavolul“, „Moartea lui Ivan Ilici“, „Polikushka“, „Doi husari“, „The storm“, „O confesiune“, „What I believe“, „The Kingdom of God is Within You“, „Învierea“, „What men live by“, „How much land does a man need?“.
