„Secretul doctorului Honigberger” a fost singura nuvelă fantastică a lui Mircea Eliade de până acum care mi-a stârnit cât de cât interesul, ținând cont că literatura mistică și postmodernismul nu sunt pe felia mea.
Acțiunea începe cu medicul Zerlendi, care, mergând pe urmele doctorului Honigberger, se dedică practicilor ascetice și yoghine și … dispare. Un alt specialist apare în scenă, cu misiunea de a afla ce s-a întâmplat cu medicul, și se apucă să studieze scrierile lăsate în urmă de Honigberger și Zerlendi, doar pentru a afla secretul și a nu-l spune nimănui.
Tematica nuvelul este iluminarea spirituală, concept prezent în multe dintre filosofiile estice. Deși subiectul este fascinant în sine, felul în care a fost pus în practică în nuvela asta nu mi s-a părut foarte atrăgător.
„Nopţi la Serampore” este tot o nuvelă fantastică, care are loc în India atât de dragă lui Mircea Eliade.
După ce s-au rătăcit cu mașina în drum spre Calcutta, trei europeni se trezesc că iau parte la o întâmplare care s-a petrecut cu 150 de ani înainte de zilele lor. Și toate astea se întâmplă în timp ce ei nici măcar nu părăsesc casele în care se află.
Fantasticul din această nuvelă este ieșirea din spațiu și timp. Interesant în sine, dar punerea în practică este iar destul de plictisitoare.
„Nouăsprezece trandafiri” este o altă nuvelă care nu mi-a spus mare lucru. Mă pot declara un fan al romanelor lui Mircea Eliade, însă nuvelele lui mi se par lipsite de farmec.
Cu atât mai mult nuvelele fantastice, cu o aură de misticism.
De Mircea Eliade am mai citit „Nuntă în cer“, „Romanul adolescentului miop“, „Maitreyi“, „Solilocvii“, „Isabel și apele diavolului“.
