O confesiune. Lev Tolstoi

O confesiune“, de Lev Tolstoi. Prima lucrare din trilogia scriitorului rus despre creștinism. Recomand lecturarea în ordinea cronologică în care cele trei au fost scrise, pentru a observa evoluția filosofiei creștin anarhist-pacifiste a autorului:

„O confesiune” (1879), „What I believe” (1884), „The Kingdom of God is Within You” (1893).

Gândirea teologică a lui Tolstoi a început odată cu criza existențială pe care autorul rus a avut-o la o vârstă mijlocie. Deja un scriitor celebru, cu romane precum „Anna Karenina” și „Război și pace” în spate, Tolstoi s-a găsit în situația de a se întreba care-i sensul vieții, pentru ce toate astea și ce rost își au.

Ducând întrebările fără răspuns la extrem, Tolstoi se întreba chiar și ce rost avea să-și educe copiii, dacă toată cunoașterea de care ar avea parte i-ar aduce în aceeași situație disperată ca pe el. O disperare atât de mare, disperarea intelectualului care vrea să afle și nu poate, încât Tolstoi a luat în calcul chiar și posibilitatea de a se sinucide.

„If the meaning of human life lies in the way it is lived, then how could I, who had spent thirty years not living life but ruining it for myself and others, receive any reply other than this, that my life was meaningless and evil? It was indeed meaningless and evil”.

“The conviction that a knowledge of the truth can be found only in life led me to doubt that my own life was as it should be; and the one thing that saved me was that I was able to tear myself from my isolation, look at the true life of the simple working people, and realize that this alone is the true life. I realized that if I wanted to understand life and its meaning, I would have to live not the life of a parasite but the genuine life; and once I have accepted the meaning that is given to life by the real humanity that makes up life, I would have to test it out”.

Scriitorul rus și-a făcut autocritica și a descoperit că dusese o viață de plăcere, de adulație în ochii publicului, de sentimente umane care nu-i puteau oferi un sens al vieții din punct de vedere spiritual și metafizic.

Știm de la Freud, Adler (Nietzsche) și Viktor Frankl, combinat cu piramida lui Maslow, care este principala motivație a vieții. Dacă Freud zicea că plăcerea este scopul suprem al omului, Adler, construind pe baza filosofiei lui Nietzsche, a concluzionat că voința de putere este lucrul care animă omul. Ultima școală și, în opinia mea, cea care a reușit să identifice adevărul este cea a lui Viktor Frankl, care a spus că scopul omului este acela de a găsi și de a conferi un sens vieții.

Default-ul de la care plecăm este piramida nevoilor construită de sociologul Abraham Maslow. Privind la trepetele piramidei și analizând experiențele empirice ale vieții noastre și ale vieții altora, putem vedea că și Freud, și Adler, și Frankl au dreptate. Dar nu toți odată, ci treptat.

Omul aflat pe a treia treaptă a piramidei, în căutarea dragostei, are, într-adevăr, cum zicea Freud, plăcerea ca motivație supremă. Dar, după ce o obține, mai urcă o treaptă și caută respectul celorlalți, respectiv voința de putere a lui Adler. Ultima treaptă a piramidei este transcendența de sine, iar transcendența de sine poate veni doar când găsești un sens în viață, adică școala lui Frankl.

Că scopul final al vieții este găsirea unui sens al ei poate fi testat și empiric. De exemplu, sunt mulți oameni hedoniști care, deși se îmbie în plăceri, sunt nefericiți. La fel se întâmplă și-n cazul oamenilor cu multă putere asupra altora. Plăcerea și puterea în sine nu sunt suficiente pentru fericire. Odată ce le ai, te trezești că ceva tot îți lipsește, iar acel ceva este sensul vieții.


Revenind la Tolstoi, asta era situația în care se afla el. Născut într-o familie nobilă, avea o avere destul de sănătoasă. Devenit scriitor celebru, avea parte de respectul și afecțiunea celor din jur. Soția și copiii îi mulțumeau nevoia de dragoste. Dar ceva-i lipsea, ceva l-a făcut să se trezească și să-ntrebe ce rost au toate astea?

Pentru a găsi un sens suprem pe care să-l acorde propriei vieți, Tolstoi s-a orientat spre filosofie, pe care a catalogat-o drept inutilă când vine vorba de marile întrebări. „Nu știm” este răspunsul tuturor filosofiilor când vine vorba de existență.

Pasul următor a fost religia. A luat la mână fiecare religie în parte și a căutat adevărul și sensul. Făcând asta, a descoperit mai mult decât se aștepta. A descoperit adevăratul creștinism, așa cum a fost el predicat de Iisus, dar și creștinismul pe dos, așa cum era practicat și predicat de Biserică.

Contradicțiile dintre Iisus și Biserică, inclusiv sprijinul acordat de preoți statului rus aflat în război cu turcii, aveau să fie mai bine reprezentate în lucrările următoare, în „What I believe” și „The Kingdom of God is Within You”.

Tolstoi a publicat „O confesiune” la un an de la terminarea războiului turco-rus din 1878, în timpul căruia observase că soldații ruși omorau turci în numele credinței, deși una dintre poruncile supreme ale creștinismul este „să nu ucizi”, iar bisericile organizau slujbe pentru succesul armatei ruse.

„O confesiune” este mai mult despre căutare, decât despre ce a găsit. Iar concluzia la care a ajuns Tolstoi în această carte este una destul de simplistă și similară cu filosofiile religioase ale Orientului Îndepărtat.

God is life and life is God“, a concluzionat Tolstoi.


De altfel, este filosofia în care și eu cred, una în care se simte influența simplistă a taoismului. De ce nu poate fi viața un scop în sine însuși? De ce trebuie neapărat să fie mai mult de atât? Pentru că suntem egocentrici și credem că Universul se-nvârte în jurul fundurilor noastre?

Lăsând straturile etice deoparte și mergând doar în esență, poate că viața este Dumnezeu și Dumnezeu este viață. Atât. Restul sunt doar straturi de îmbrăcăminte pe care le tragem peste. E și o nuanță de existențialism vestic aici, de Sartre, nu doar de misticism oriental.

Animalele “văd” un singur sens al vieții. Să trăiască. Acesta e scopul lor suprem. Poate că ar trebui și noi, animale mai evoluate, să acceptăm că scopul vieții este trăirea ei, iar sensul vieții să fie felul în care o trăim.


De Lev Tolstoi am mai citit „Anna Karenina“, „Fericire de familie“, „Diavolul“, „Moartea lui Ivan Ilici“, „Polikushka“, „Sonata Kreutzer“, „Doi husari“, „The storm“, „What I believe“, „The Kingdom of God is Within You“, „Învierea“, „What men live by“, „How much land does a man need?“.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *