„What I believe“, de Lev Tolstoi. Puțin știu că faimosul Tolstoi nu a scris doar romane precum „Anna Karenina” și „Război și pace” sau nuvele precum „Moartea lui Ivan Ilici” și „Sonata Kreutzer”, ci și lucrări teologice, cum ar fi „My confession“, „What I believe” și „The Kingdom of God is Within You“.
Studiind Biblia de unul singur, Tolstoi a ajuns la ceea ce el a numit creștinismul pur, așa cum a fost enunțat de Iisus în Predica de pe Munte. Filosofia lui de creștinism anarhist, anti-biserică și anti-stat, i-a adus excomunicarea din partea Bisericii Ortodoxe Ruse.
Scriitorul rus a descoperit că legea lui Iisus și legea oamenilor, fie ea seculară sau bisericească, se contrazic și că Biserica nu face decât să promoveze acest mers împotriva adevăratei învățături creștine.
„One day, as I was passing through Borovitzki gate, I saw a crippled old beggar with his head bound up in a ragged cloth and sitting in a corner. I had just taken out my purse to bestow a trifle upon him, when a bold, ruddy-faced young grenadier in a government fur coat came running down the Kremlin slope. On seeing the soldier, the beggar sprang up with a look of terror and ran limping down toward the Alexander Garden. The grenadier pursued him, but, not succeeding in overtaking him, stopped short and began to abuse the poor fellow for having dared to sit down near the entrance-gate in defiance of orders. I waited until the grenadier came up to where I stood, and then asked if he could read.
‘Yes; what of that?’ was the answer. ‘Have you ever read the gospel?’ ‘I have.’ ‘Do you know these words: “He who feeds the hungry …”?’ I repeated the text to him. He listened attentively. Two passers-by stopped. It was evidently disagreeable to the grenadier that, while conscientiously discharging his duty by driving people away from the entrance-gate, as he was ordered to do, he unexpectedly found himself in the wrong. He looked puzzled, and seemed to be searching for some excuse. Suddenly his dark eyes brightened up with a look of intelligence, and, moving away as if about to return to his post, he asked, ‘Have you read the military code?’ I told him that I had not. ‘Well, then, do not talk of what you do not understand,’ he said, with a triumphant shake of his head; and muffling himself up in his overcoat, he went back to his post”.
Tolstoi s-a împotrivit doctrinei bisericești potrivit căreia credința este suficientă pentru salvarea sufletului, numind această idee drept un non-sens. Tolstoi a argumentat că cine dispune de credință adevărată, sigur are și fapte care să confirme această credință, că faptele bune apar inevitabil atunci când există credință adevărată.
În privința celor care spun că au credință, dar la care nu vezi și fapte bune, scriitorul rus a spus că nu fac decât să vorbească vorbe și că nu dispun de adevărata credință.
Principala noțiune pe care Tolstoi a extras-o din Predica de pe Munte a fost non-rezistența prin forță în fața răului. „You have heard that it was said, “An eye for an eye and a tooth for a tooth.” But I say to you, Do not resist the one who is evil. But if anyone slaps you on the right cheek, turn to him the other also. And if anyone would sue you and take your tunic, let him have your cloak as well. And if anyone forces you to go one mile, go with him two miles. Give to the one who begs from you, and do not refuse the one who would borrow from you“. (Matei 5:38-42)
Aici, scriitorul rus spune că, prin aducerea aminte a ceea ce oamenilor le fusese spus în Vechiul Testament, Iisus a venit cu o nouă orânduire a vieții. Că dinte pentru dinte și ochi pentru ochi trebuie să dispară, iar noua învățătură este să nu răspunzi răului cu rău, că niciodată răul nu va fi stârpit cu un alt rău.
Bazându-se pe această poruncă a lui Iisus, Tolstoi a criticat biserica pentru că susținea statul rus în purtarea războaielor și se întreba cum se pupă cuvintele lui Iisus de a întoarce și celălalt obraz cu practica Bisericii de a încuraja cetățenii să ucidă alți oameni.
Mai departe, Tolstoi a ajuns la concluzia că Biserica merge contra învățăturii lui Iisus și că preoții nu fac decât să-i manipuleze pe oameni să meargă împotriva divinității, pe considerente umane, fie ele naționaliste sau politice.
Contradicțiile pe care Tolstoi le-a observat între creștinismul așa cum a fost el descris de Iisus și creștinismul pământean promovat de Biserică sunt la fel de valide și astăzi.
Ca exemplu, nu trebuie decât să ne uităm la războiul dintre Rusia și Ucraina, două țări așa-zis creștine, în fiecare dintre ele biserica ortodoxă susținând uciderea altor oameni de dragul apărării suveranității naționale.
De asemenea, uitându-ne la creștinii de rând din România, putem observa că mulți vorbesc vorbe și se dedau la tot felul de procesiuni și liturghii și împărtășanii, dar că faptele lipsesc. De BOR SRL nici nu mai vorbim.
După cum zice și Tolstoi, a spune că ești creștin și a merge la biserică nu echivalează cu a fi creștin. Este doar fățărnicie și îndepărtare de latura divină care se află în fiecare dintre noi.
În ceea ce mă privește, nu sunt religios. Nu cred în divinitatea lui Iisus sau în restul lucrurilor supranaturale din Biblie, însă asta nu înseamnă că nu pot să recunosc valoarea etică a unei părți a învățăturii lui Iisus, indiferent cine o fi fost el, dacă o fi fost.
Non-rezistența prin forță în fața răului este în mod practic și pragmatic o noțiune etică de urmat. Doar până la un punct, pentru mine. Nu sunt dispus să răspund răului cu rău pentru a nu-mi polua propria liniște, însă limita este dreptul la autoapărare.
În viziunea lui Tolstoi, un creștin nu are dreptul de a-și apăra viața dacă e să respecte porunca lui Iisus de a nu răspunde răului cu rău prin forță. În viziunea lui Tolstoi, viața omului nu este a omului, este a Dumnezeului care i-a dat-o, iar creștinul nu trebuie să o apare cu riscul de a face rău altcuiva, chit că acel altcineva încearcă să-l omoare.
Filosofia asta funcționează în totalitate pentru cine e religios și crede în viața de apoi, pentru că se poate lăsa ucis, cum și Iisus s-a lăsat răstignit, și poate crede că va ajunge la viața de apoi. Dar eu nu cred în viața de apoi. Eu pot să aplic non-rezistența prin forță în fața răului doar până la dreptul la autoapărare. Dacă cineva ar încerca să mă ucidă, m-aș apăra. Nu cred că viața-mi este dată de cineva, deci consider că am dreptul de a mi-o apăra.
De Lev Tolstoi am mai citit „Anna Karenina“, „Fericire de familie“, „Diavolul“, „Moartea lui Ivan Ilici“, „Polikushka“, „Sonata Kreutzer“, „Doi husari“, „The storm“, „O confesiune“, „The Kingdom of God is Within You“, „Învierea“, „What men live by“, „How much land does a man need?“, „Povestiri din Sevastopol“.
