Pădurea spânzuraților. Liviu Rebreanu

Pădurea spânzuraților“, de Liviu Rebreanu, carte inspirată de povestea fratelui autorului, Emil Rebreanu, judecat și spânzurat pentru încercarea de a traversa frontul și a se alătura Armatei Române.

Scena este Primul Război Mondial. Transilvania, deși în mare parte locuită de români, este parte din Imperiul Austro-Ungar.

Apostol Bologa, ofițer român al Armatei Austro-Ungare, este trimis să lupte pe frontul românesc, împotriva conaționalilor săi. Anterior, asistase la spânzurarea unui ofițer ceh pe nume Svoboda („libertate”), acuzat de tentativă de dezertare, fapt care stârnise o serie de dileme morale și filosofice în mintea sa.

Protagonistul află de la căpitanul Klapka că există o pădure întreagă plină de spânzurați, toți acuzați de tentativă de dezertare.


Bologa este tot mai chinuit de ideea că va trebui să lupte împotriva fraților săi români și refuză să participe la judecarea a 12 țărani români, acuzați de fraternizare cu inamicul.

Se hotărăște să traverseze frontul și să se alăture Armatei Române, însă se rătăcește și este prins de un locotenent maghiar. Refuză să se apere la proces și este condamnat la spânzurare.

O carte care mi-a plăcut foarte mult, cam ca tot ce am citit de Liviu Rebreanu.


Pădurea spânzuraților” a fost ecranizată în 1965, cu Victor Rebengiuc.

De Liviu Rebreanu am mai citit „Ion“, „Răscoala“, „Adam și Eva“.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *