Și eu am trăit în comunism. Ioana Pârvulescu

„Și eu am trăit în comunism“, o colecție de povești editată de Ioana Pârvulescu. Diverși oameni cu diverse meserii își aduc aminte de viața lor în comunism și spun povești pe care Ioana Pârvulescu le ia și le adună sub forma unui volum.

Printre drame și neajunsuri, s-au mai strecurat și povești comice, iar în unele cazuri de-a dreptul absurde.

Într-una dintre povești, naratorul spune cum niște studenți aveau o inundație la demisol, iar pompierii au apărut și au început să scoată apa. După câteva minute, au realizat că greșiseră adresa și că de fapt trebuiau să ajungă la pivnița unui securist.

Așa că au deversat toată apa adunată în cisternă înapoi în demisolul studenților și au plecat să-l rezolve pe securist.


O altă povestire este despre cum naratorul și niște prieteni s-au pus în glumă la coada în fața unui magazins închis. După câteva minute, se făcuse coada în spatele lor. Au plecat pe ascuns.


Mai sunt tot felul de povești binecunoscute ale epocii, de la chiuretaje la mâncare, despre pozele retușate ale lui Ceaușescu, la transportul umilitor și veșnica întrebare coborâți la prima?

Și până la punga mereu prezentă în buzunar, în cazul în care apare vreo coadă la care se dă ceva.


Pe tema dictaturii totalitare în România/ceaușismului am mai citit „Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara“, „Fenomenul Pitești“, de Virgil Ierunca, „Să nu ne răzbunați“, de Moise Iorgovan, „20 de ani în Siberia. Amintiri din viață“, de Anița Nandriș-Cudla, „Frontieriștii“, de Dan Dănilă, „Dictatura lui Nicolae Ceaușescu“, de Adam Burakowski, „Orizonturi roșii“, de Mihai Pacepa, „Supleantul“, de Petru Popescu.

De vânzare: Mariana, 15 ani. Iana Matei

„De vânzare: Mariana, 15 ani“, de Iana Matei, autoarea care a fost desemnată „Europeanul anului” în 2010.

Înainte de a intra în povestea activității sale, Iana Matei detaliază cum a participat la protestele de după Revoluție, curmate de mineri, și cum a fugit apoi din țară, în Australia, copilul fiindu-i trimis clandestin pe tren.

Ajunsă în Australia și, peste ani, cu o condiție financiară bună, Iana a început să aibă grijă de un grup de adolescenți fără adăpost, cărora în fiecare weekend le ducea de mâncare.

A fost momentul când a simțit că vrea să se întoarcă în România și să contribuie cu ceva, domeniul pe care l-a ales fiind cel al traficului de carne vie, anume rețelele de prostituție.

Pe decursul cărții, povestește cum, chiar și-n anumite situații riscante, le salvează pe minorele captive în rețelele de prostituție și apoi încearcă să le reintegreze în societate.

Toate aceste fete sunt duse într-un adăpost al cărui locație este secretă, de teama interlopilor care l-ar lua cu asalt, unde au parte de un mediu stabil și sunt direcționate către formarea într-o meserie și către întoarcerea la viața „normală”.


Iana Matei este, fără dubiu, unul dintre oamenii de care România și victimele rețelelor de trafic de carne vie au mare nevoie.

Pe tema fenomene sociale am mai citit „Cireșe amare“, de Liliana Nechita, „Kinderland“, de Liliana Corobca, „Oamenii șobolani“, de Patrick Saint-Paul.

Fericire de familie. Lev Tolstoi

„Fericire de familie“, de Lev Tolstoi. O nuvelă scurtă, însă cu un mesaj extrem de complex și de frumos.

Bineînțeles, mesajul e frumos doar dacă ești un iubitor al naturii, al liniștii, al cărților, al vieții bune și tihnite, ca mine. Dacă ești un cosmopolit de oraș, fan al cluburilor și al claxoanelor, al zgomotului vizual pe timp de noapte, atunci îți va părea plictisitor.

Nuvela introduce două personaje principale: Serghei, în vârstă de 36 de ani, și Masha, în vârstă de 17 ani.

Cei doi descoperă că se iubesc, însă lui Serghei îi este frică de diferența de vârstă, îi este frică de Masha, că ea abia-și descoperă tinerețea și că s-ar putea plictisi de el.

„I have lived through much, and now I think I have found what is needed for happiness. A quiet secluded life in the country, with the possibility of being useful to people to whom it is easy to do good, and who are not accustomed to have it done to them; then work which one hopes may be of some use; then rest, nature, books , music, love for one’s neighbor – such is my idea of happiness. And then, on top of all that, you for a mate, and children, perhaps – what more can the heart of a man desire?”

Asta-i spune Serghei, dar Masha continuă să susțină că asta este și ceea ce ea-și dorește.


Cei doi se căsătoresc, iar conflictele încep să apară. „I don’t want to play at life, I want to live”, îi spune Masha.

Replica vine după ce Serghei se arată dezamăgit că Masha devenise tot mai captivată de viața socială din Sankt Petersburg, pe care el o consideră artificială și superficială, contrară celor enunțate de el mai sus.

Totuși, Serghei nu intervine. O lasă pe Masha să descopere singură cât de goale de substanță sunt balurile și cercurile selecte din Petersburg, cât de murdară este acea lume, ascunsă pe sub rochii scumpe și maniere fine. Cu toate astea, încrederea lui în ea suferă.


După câteva certuri, cei doi ajung să fie de aceeși părere și să trăiască în armonie, la țară, împărtășind fericirea de familie.


De Lev Tolstoi am mai citit „Anna Karenina“, „Diavolul“, „Moartea lui Ivan Ilici“, „Polikushka“, „Sonata Kreutzer“, „Doi husari“, „The storm“, „O confesiune“, „What I believe“, „The Kingdom of God is Within You“, „Învierea“, „What men live by“, „How much land does a man need?“, „Povestiri din Sevastopol“.

Ghidul astronautului pentru viața pe Pământ. Chris Hadfield

„Ghidul astronautului pentru viața pe Pământ“, de Chris Hadfield. Astronaut NASA care a petrecut aproape 15 ore în spațiu și multe alte mii de ore pe Stația Spațială Internațională, colonelul Chris Hadfield, primul canadian care a pășit în spațiu, își povestește devenirea și experiența ca astronaut.

N-aș putea spune că este o carte grozavă, ba chiar destul de plictisitoare. Sigur, sunt câteva momente interesante, când afli detalii pe care nu le știai despre viața în spațiu, însă marea parte a poveștii este compusă din strădania lui Hadfield de a deveni astronaut.

Poate singurul moment mai entuziasmant din carte, care te face să fii trup și suflet alături de protagonist, este atunci când Hadfield iese în spațiu pentru primul său spacewalk.

Din cauza substanței folosite pentru curățarea vizorului căștii, ochii lui Hadfield se irită și încep să-i curgă câteva lacrimi care, în lipsa gravitației, îi rămân lipite de ochi și-l orbesc. Pentru a ieși din această situație, astronautul a fost nevoit să deschidă o supapă a costumului spațial și să elibereze oxigen în spațiu.


Pe lângă toate acestea, Chris Hadfield, datorită activității sale pe social media și pozelor făcute din spațiu, a devenit și o persoană publică celebră, adesea servind ca ambasador pentru NASA.

 

Flori pentru Algernon. Daniel Keyes

„Flori pentru Algernon“, de Daniel Keyes. Povestea începe cu Charlie Gordon, un bărbat care este retardat mintal și care lucrează la o brutărie unde toți colegii râd de el, lucru care nu îl afectează.

Din moment ce este „prostănac”, este incapabil să vadă răutatea lumii din jur.

Dar totul se schimbă când este supus la o procedură revoluționară de mărire artificială a inteligenței.

Dintr-un retardat mintal, Charlie devine un geniu, dar asta nu îl ajută să fie mai puțin singur. Dacă înainte nu vedea problemele lumii, acum acestea îl chinuie și-l izolează de toți.

Charlie se adâncește în lucru, în speranța că nou descoperita sa genialitate va putea contribui la o lume mai bună, însă apoi află că efectul terapiei la care a fost supus nu este permanent și că ușor-ușor se va întoarce la a fi retardat mintal.

Mi se pare o ipostaza dramatică, la fel ca în cazul celor cu probleme psihice. Să știi că toată cunoașterea pe care o deții va dispărea, așa cum să fii conștient în timp ce, treptat, simți că mintea te părăsește.

Este o carte minunată, care pune multe întrebări filosofice. Ce e mai bine? Să fii simplu și fericit sau complex și chinuit?

„Flori pentru Algernon“, a fost ecranizată în 1968.