„20 de ani în Siberia. Amintiri din viață“, de Anița Nandriș-Cudla. O carte care ar trebui inclusă în tezaurul național, ținând cont de valoarea sa istorică și de încărcătura emoțională din fiecare pagină.
Este, așa cum sugerează și titlul, povestea de viață a bucovinencei Anița Nandriș-Cudla. Contextul istoric este cedarea Bucovinei de Nord de către România URSS-ului, în urma pactului Ribbentrop-Molotov.
Unii români din Bucovina de Nord și Ținutul Herței au plecat înainte de venirea rușilor, trecând Prutul pe teritoriul României. Anița plecase și ea, dar a fost întoarsă din drum de soț, care a ținut prea mult la mica avere, casa și gospodăria, clădită cu greu împreună.
Aici a fost momentul de cumpănă, unde totul s-a rupt. Cu ceva ani înainte, în timpul Marelui Război (Primul Război Mondial), mama Aniței fusese bătută de soldați rușii și a rămas la pat, fiind îngrijită cu dragoste de Anița.
„Prin câte poate trece o ființă ominiască fără să-și dea siama…”
Așa începe dureroasa istorisire a Aniței, o femeie simplă, de la țară, cu trei clase. Primele pagini conțin viața grea, dar frumoasă, pe care bucovineanca și-o clădește alături de soț, soț care avea să moară într-un lagăr de prin Munții Urali.
Anița și soțul ei au avut trei copii, pe care îi iubeau enorm. Și totul s-a destrămat când s-au întors în sat, la rugămințile soțului. Imediat au fost deportați. El singur, iar Anița cu cei trei copii.
„Bătia inima în noi ca în puiul cel de vrabie”
Singură, cu trei copii după ea, Anița a fost trimisă și pusă la muncă în Siberia, printre oameni străini, care-i considerau pe ei oameni răi. Primind zi de zi, an după an, doar pâine și apă pentru a trăi. În frigul distrugător din taigaua siberiană.
Din cauza greutăților, a slăbiciunii, a lipsei de hrană, Anița a căzut în comă de două ori și de fiecare dată și-a revenit, din dragostea pentru copii.
„Eu m-am luptat cu durerile toată noaptia, dar nu am stingherit de somn pe nime, căci nu avia ce să-mi deie nici un ajutor nime. De la un timp văd că slăbesc și mai tare, am început să văd înaintia ochilor niște năluci, fel de fel. Acuma m-am gândit că se apropie ciasul, numai încă nu-i minuta. M-am gândit la bărbatul meu sărmanul, tot așa trebuie să-și fi dat sufletul pe undeva, amărât de durere și năcaz, fără nime lângă el. M-am îndreptat gândul la scumpii mei frățiori, cât de departe sunt ei de mine și nu știu de chinul meu. M-am gândit la scumpa și dulcia mea mamă cu câtă durere în suflet am lăsat-o pe scândurile patului, fără nime lângă ea”.
Momentele în care își aduce aminte cum copiii o întrebau de mâncare și totuși înțelegeau situația în care se află. Sunt niște momente în care cu greu te poți abține să nu plângi.
„Se uitau la mine cu niște ochi galiși și plini de lacrimi și-mi spuniau, mamă, tare ni-i foame. Eu mă întorciam din fața lor, căci mă năbușiau și pe mine lacrimile și nu le putiam răspunde nimic. Eșiam afară, mă ștergiam de lacrimi, stam puțin să nu mă mai cunoască ei că am plâns și veneam înapoi la el și ne mângăiam unu pe altu, lasă că poate mâine mai găsim ceva și îți mânca oliacă mai mult“.
Cu greu, trecând prin atâta durere și chin, dar cu o sete de viață greu de închipuit, Anița și copiii ei primesc dreptul de a se întoarce în România, dar casa ei nu mai era în România, ci în Bucovina de Nord din Ucraina. Venită înapoi în sat descoperă că a ei casă, la care a muncit din greu cu soțul, era ocupată de altcineva. Altcineva care a refuzat să plece.
Așa că unul dintre copiii ei a plecat la muncă înapoi în Siberia. Cât de crudă-i soarta unora. A strâns bani ani de zile și și-au cumpărat casa înapoi. Cum se arată în postfața cărții:
„Lupta pentru supraviețuire este înlocuită de lupta pentru existență…”
După cum poți observa și din citate, cartea este scrisă fonetic, cu dulcele grai bucovinean. Anița a fost rugată de un nepot să scrie prin ce a trecut. După ce manuscrisul a fost gata, a fost trecut ilegal în România.
Un lucru demn de menționat, în afară de scrierea fonetică, este că întreaga carte a fost scrisă dintr-o bucată. Anița nu a făcut retușuri, nu a stilizat, nu nimic. A scris-o cum i-a venit și așa a rămas.
Cartea asta m-a trecut prin multe stări și mi se pare esențială de citit pentru orice român. Dacă nu pentru povestea extraordinară și sentimentele pe care ți le provoacă, atunci măcar din punct de vedere istoric.
Pe tema dictaturii totalitare în România/ceaușismului am mai citit „Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara“, „Fenomenul Pitești“, de Virgil Ierunca, „Să nu ne răzbunați“, de Moise Iorgovan, „Și eu am trăit în comunism“, de Ioana Pârvulescu, „Frontieriștii“, de Dan Dănilă, „Dictatura lui Nicolae Ceaușescu“, de Adam Burakowski, „Orizonturi roșii“, de Mihai Pacepa, „Supleantul“, de Petru Popescu.
