„Supleantul“, de Petru Popescu. Povestea reală a scriitorului care a avut o relație cu Zoia Ceaușescu, fiica puterii, așa cum este numită în cartea sa, înainte de căderea regimului ceaușist din România.
Cartea asta mi-a aterizat în brațe. Nu auzisem niciodată de ea, iar de Petru Popescu tot ce-mi răsărea în cap era romanul „Prins”, pe care n-am apucat să-l răsfoiesc. În ciuda acestor lucruri, „Supleantul” mi-a fost împrumutată de Iulia, care s-a gândit că mi-ar plăcea.
Și mare dreptate a avut. După ce am citit coperta, abia așteptam să am timp să parcurg rândurile lui Petru Popescu. Scriitor de succes în vremea “comunismului”, Petru Popescu o întâlnește pe Zoia într-un avion cu care se întorcea în România din Germania de Est.
Între ei se infiripă o mică idilă, Petru Popescu fiind mai mult atras de ce reprezenta Zoia, puterea, decât de ea ca persoană. Ceea ce nu e deloc greu de înțeles.
Este interesant să descoperi în „Supleantul” caracterizarea de care are parte Zoia Ceaușescu. Nicidecum o bătută în cap precum părinții ei, ci mai degrabă o tânără la fel ca toți tinerii, deschisă și conștientă de problemele țării, dar totodată ancorată în propria lume.
Întâmplările povestite de Petru Popescu se îmbină dureros. Moartea fratelui geamăn de poliomielită și reproșul pe care îl face Zoiei, al cărui tată a refuzat să importe vaccinul în România. Frustrarea față de regim, pe care i-o aruncă mereu în față și pe care ea o înghite, adesea tăcută.
Pe lângă fascinanta poveste a celor doi, eu am fost captivat și de sentimentul de epocă care reiese dintre file. M-am simțit transportat acolo, în anii ăia în care nu am trăit. Și parcă am înțeles puțin mai mult despre cum era România în timpul regimului.
Dar ce se întâmplă cu relația dintre Petru Popescu și Zoia Ceaușescu? Păi, cei doi pleacă alături de distinșii soți Ceaușescu într-un turneu în America Centrală și de Sud, pentru a trimite mesaje de susținere statelor comuniste din regiune.
Prima oprire este Cuba, apoi Venezuela. Curios cum se termină totul? Citește cartea, merită!
De Petru Popescu am mai citit „Prins“.
Pe tema dictaturii totalitare în România/ceaușismului am mai citit „Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara“, „Fenomenul Pitești“, de Virgil Ierunca, „Să nu ne răzbunați“, de Moise Iorgovan, „20 de ani în Siberia. Amintiri din viață“, de Anița Nandriș-Cudla, „Și eu am trăit în comunism“, de Ioana Pârvulescu, „Frontieriștii“, de Dan Dănilă, „Dictatura lui Nicolae Ceaușescu“, de Adam Burakowski, „Orizonturi roșii“, de Mihai Pacepa.
