Delirul. Marin Preda

Delirul“, de Marin Preda. O poveste fascinantă, istorică, din vremuri apuse, pe care nu le-am trăit, dar pe care am putut să mi le imaginez  cu ajutorul celor descrise de autor.

Luchi, te iubesc atât de mult încât nici nu mă mai gândesc la tine, aşa cum câteodată nici nu ne mai gândim că există soare pe cer, ştim că e şi că el e viaţa noastră

Marin Preda continuă, în „Delirul“, saga Moromeţilor, însă de această dată personaj principal este Parizianu‘, nepotul lui Ilie Moromete. Pe fondul implicării României în cel de-Al Doilea Război Mondial, Parizianu’ intră pe făgaşul unei cariere de jurnalist în Bucureşti.

Sinceritatea nu deschide întotdeauna uşile, cum s-ar părea“.

Aventurile nepotului lui Ilie Moromete sunt sparte în mici fragmente de momentele în care Marin Preda relatează despre prietenia dintre Adolf Hitler şi Ion Antonescu, pe atunci conducător al ţării, dar şi despre relaţia tot mai rece dintre general şi Mişcarea Legionară.

Delirul” are un singur mare neajuns: Marin Preda a murit înainte de a apuca să scrie al doilea volum, astfel că nu putem decât să anticipăm cum s-ar fi terminat povestea.

E teribilă această dorinţă care ne împinge să ne umilim şi mai mult, după ce am fost odată umiliţi. E ca un drog, te îndeamnă să-l mai iai după ce ţi-a fost servit. Îl iubeam, asta e! (…) Dar păstram neatinsă în amintirile mele fiinţa lui de care mă legasem încetul cu încetul şi o scrisoare (…)


După moartea ciudată a lui Marin Preda, despre care unii susţin că ar fi fost opera KGB-ului, Ştefan Dumitrescu a câştigat concursul de a încerca să scrie al doilea volum din „Delirul” așa cum ar fi făcut-o Marin Preda.

Potrivit raportului oficial, Marin Preda ar fi murit în somn, înecat cu propria vomă, în urma unei beţii.


De Marin Preda am mai citit „Viața ca o pradă“, „Moromeții“, „Cel mai iubit dintre pământeni“, „Marele singuratic“.

Rusoaica. Gib Mihăescu

Rusoaica“, de Gib Mihăescu. O carte în care poţi simţi iluzia tinereţii, când nu ştii ce vrei, când te porneşti în căutarea unei femei, iar apoi descoperi că n-ai nevoie de ea. Totul până când o pierzi şi o doreşti iar, mai inflăcărat ca înainte.

Şi pentru că ea nu răsfrângea asupră-mi decât bucuria de a mă şti atât de adânc înfipt în sufletul ei, fără ca sufletul meu din parte-i să poată fi reţinut acolo de nici o cătuşe, înduioşarea mea avea într-nsa ceva părintesc, ceea ce o îndârjea pe ea şi mai mult şi-i prefăcea inima în bucăţi sângerânde, zvâcnind la picioarele mele“.

Deşi m-am regăsit în iluziile şi rătăcirile locotenentului Ragaiac, am invăţat pe parcursul filelor că sunt mai hotărât decât el, că eu îmi ştiu adevăratele dorinţe, că eu ştiu cine este Rusoaica mea.

Acţiunea romanului se petrece în perioada interbelică, pe când Basarabia era parte din România. Locotenentul Ragaiac este însărcinat să păzească granița României Mari cu Rusia, adică malul românesc al Nistrului, și să prevină refugiații ruși să treacă râul, în goana lor a de a scăpat de regimul opresiv de la Moscova.

Ragaiac nu doar păzește granița de ruși, ci și așteaptă pe cineva. Pe rusoaica pe care o idealizează, să devină realitate.

Ca-n orice poveste de dragoste idealizată, o găsește și apoi o pierde, întrebându-se dacă și-o mai dorește, acum că oare. Zbuciumul prin care trece locotenentul Ragaiac este unul dintre cele mai interesante aspecte psihologice ale romanului. Eroul nu știe ce să facă și în ce parte să o ia, așa că se bazează, în principal, doar pe impuls.

Mi-a plăcut destul de mult „Rusoaica” lui Gib Mihăescu și o recomand cu drag.

Adam şi Eva. Liviu Rebreanu

Adam și Eva“, de Liviu Rebreanu. O carte care a fost ca o lovitură în moalele capului, venită de la autor pe care nu puteam să-l asociez cu altceva în afară de țăranii români.

Iată că, Rebreanu, prin romanul ăsta, unul transcendental, care conține misticismul indian, își dovedeze capacitatea de a scrie cu minunăție despre orice, nu doar despre țărani.

Bărbatul şi femeia se caută în vălmăşagul imens al vieţii omeneşti. Un bărbat din milioanele de bărbaţi doreşte pe o singură femeie din milioanele de femei. Unul singur şi una singură! Adam şi Eva! Căutarea reciprocă, inconştientă şi irezistibilă, e însuşi rostul vieţii omului.

Fiecare Adam are o singură Eva si fiecare Evă are un singur Adam. Rebreanu, spre diferență de „Ion” și „Răscoala”, unde analizează țăranul de rând, sau „Pădurea Spânzuraților”, unde descrie lupta pentru libertate a poporului român, alege în „Adam și Eva” să între pe tărâmul mistic, transcendental, al reîncarnării și al dragostei.

Cele două personaje principale din roman se reîncarnează de şapte ori, în șapte locuri diferite: India, Egipt, Babilon, Imperiul Roman, Germania, Franţa şi România. De fiecare dată se întâlnesc doar pentru a se pierde, doar pentru ca unul să moară subit, iar dragostea să mai aştepte o viaţă.

Sunt enorm de multe idei care-ţi oferă o perspectivă în acest roman, iar felul în care este scris are darul de a te face să dai paginile cât mai repede pentru a descoperi finalul.


De Liviu Rebreanu am mai citit „Pădurea spânzuraților“, „Ion“, „Răscoala“.

Trei dinţi din faţă. Marin Sorescu

Trei dinți din față”, de Marin Sorescu. Iniţial, aveam impresia că Marin Sorescu a scris doar poezii, asta până când i-am descoperit primul roman.

Un roman care nu mi-a spus mare lucru, dar care m-a ţinut curios până la final. Poate că cel mai interesant aspect al cărții ăsteia a fost modul în care doi bărbați, rivali, Val și Șandru, ajung să se împrietenească din cauza singurului lucru pe care-l au în comun – ambii iubesc aceeași femeie, pe Olga.

Dacă mi-ar cere cineva o părere despre cartea asta, aș zice că merită citită. Dar, totodată, că riscul este foarte mare să uiți complete de ea după o săptămână.

Fără a încerca să-i fac o nedreptate lui Marin Sorescu, pur și simplu nu mi-a sărit nimic în ochi, care să mă captiveze.

Însă, recunosc că mi se pare interesant titlul cărții. Cei trei dinți din față, incisivii. Un titlu care, poate, s-ar fi potrivit mai bine romanului „Viața ca o pradă”, a lui Marin Preda.

Îngerul a strigat. Fănuș Neagu

Îngerul a strigat“, de Fănuş Neagu, nu a fost tocmai pe placul meu, dar nici nu mi-a lăsat un gust complet amar.

Nici n-aș ști foarte bine să explic de ce nu m-a impresionat. Am asemănat-o cu o variantă nereușită a ciclului „Cavalerii“, adus la viață de Ioan Dan.

Dacă există un aspect care mi-a stârnit interesul, a fost cel antropologic, unde Fănuș Neagu detalia stilul de viață al Brăilei și Dobrogei per total, dar și a pușlamalelor care făgeau ravagii peste tot, așa cum îi stă bine oricărui oraș-port, magnet pentru tot felul de delincvenți.

Acestea fiind spuse, nu cred că mă voi auzi vreodată recomandând cuiva să citească romanul lui Fănuș Neagu.