„În aerul rarefiat“, de Jon Krakauer. Același Jon Krakauer care a documentat aventura și moartea lui Christopher McCandless într-un articol pentru revista Outside, iar apoi în cartea „În sălbăticie“.
Tot un articol pentru Outside l-a adus pe Everest, în 1996, pentru a scrie despre comercializarea tot mai intensă a celui mai înalt munte din lume. Montaniard cu experiență, Krakauer nu avea cum să privească decât cu ochi critici faptul că Everestul devenise locul de distracție al unor oameni care nu aveau ce căuta acolo.
„În aerul rarefiat” spune povestea, prin ochii lui Krakauer, scăpat cu viață, dezastrului de pe Everest, din 1996, când opt oameni au murit, după ce au fost prinși de o furtună.
Atunci au murit oameni cu multă experiență acumulată pe unii dintre cei mai înalți munți de pe planetă, inclusiv instructori care au dus zeci de montaniarzi pe acoperișul lumii, adică în vârful celor 8.848 de metri ai Everestului.
O posibilă cauză a dezastrului ar putea fi haosul expedițiilor care s-au îngrămădit să ajungă în vârf în aceeași zi, lucru care a dus la întârzieri pe drum și a contribuit la locul în care montaniarzii au fost prinși de furtună, adică în vârf.
Printre file, Krakauer aduce aminte de celebrul aventurier suedez Goran Kropp, care, într-unul din drumurile sale, a fost jefuit de niște țigani în România. A fost ciudat să citesc bucata asta.
Un fapt fascinant pe care l-am aflat este zona morții de pe Everest, care începe de la altitudinea de 8.000 de metri. Pe scurt, dacă rămâi fără putere la peste 8.000 de metri, ești ca și mort. Cei din jur nu te pot ajuta. Condițiile sunt atât de vitrege vieții umane încât oricine s-ar opri să încerce să te ajute ar comite suicid la rândul său, nu doar că nu ar reuși să facă nimic pentru tine.
E locul unde umanitatea lasă loc statisticii reci. E morbid când te gândești la toate cadavrele aflate pe Everest, înghețate, pe lângă care trece fiecare nouă expediție către vârf. Dacă nici asta nu te face să-nțelegi cât de riscant este să urci pe acoperișul lumii, atunci nimic nu o va face.
Cadavrele sunt lăsate acolo unde montaniarzii mor din cauză că recuperarea lor ar fi prea anevoioasă. Din nou, despre cât de aspru este muntele în fața omului.
O carte extraordinară despre o tragedie care a lăsat ecouri și care a fost ecranizată, în 2015, cu Keira Knightley în rol secundar.
Pe tema aventuri/drame de munte am mai citit „Eiger Dreams“, de Jon Krakauer, „Păianjenul alb. Povestea feței nordice a Eigerului“, de Heinrich Harrer, „Căzând în gol“, de Joe Simpson, „Alaska. Singur în sălbăticie“, de Dave Metz, „Left for dead“, de Beck Weathers, „Șapte ani în Tibet“, de Heinrich Harrer, „Întoarcerea acasă“, de Slavomir Rawicz, „Îngropați în cer“, de Peter Zuckerman și Amanda Padoan.
De Jon Krakauer am mai citit „Eiger Dreams“, „În sălbăticie“.