„Fiul cel bun“, de Pascal Bruckner. Carte în care autorul își rememorează relația cu tatăl său și viața lor de familie.
De altfel, Bruckner nu a dorit să publice această carte-confesiune cât tatăl său încă era în viață. Și-a dorit, într-un fel, să-l cruțe de adevărul pe care avea să-l scrie.
Pe decursul paginilor, aflăm că Pascal Bruckner a avut parte de niște părinți antisemiți, admiratori ai scriitorilor de extremă dreaptă, contestatari ai Holocaustului și membri ai Frontului Național înființat de Jean Marie Le Pen, tatăl lui Marine Le Pen.
În afară de toate aceste calități minunate, tatăl său era un bărbat violent, iar mama slabă, abuzată și suferind de Sindromul Stockholm.
„Tata m-a crescut în spiritul ororii față de semenul meu, însă eu am ales să mă dedic preamăririi lui. Frumusețea lumii și a ființelor ei nu va înceta nicicând să mă copleșească.”
Deși tatăl său a fost opusul lui, Bruckner l-a sprijinit la bătrânețe și a încercat să-i fie aproape, acționând mereu ca „fiul cel bun”.
„Aparții lumii pe care ți-ai pregătit-o, nu celei din care vii.”
O carte interesantă despre viața intimă a lui Pascal Bruckner și, totodată, o lecție că putem alege să fim într-un anume fel, chiar dacă în jurul nostru avem doar opusul.
De Pascal Bruckner am mai citit „Hoții de frumusețe“, „Luni de fiere“, „Fanaticii apocalipsei“.
