„Elevul Dima dintr-a șaptea“, de Mihail Drumeș. Autorul român născut în superbul oraș macedonean Ohrid, pe atunci parte din fosta Iugoslavie, m-a cucerit pe la 17 ani, cu „Invitația la vals“.
Pe atunci, cu o personalitate încă în formare și cu inima (poate) mai sensibilă, am empatizat cu personajele din „Invitația la vals“, mai ales cu firea răzbunătoare a lui Tudor, dar și cu ușurința cu care putea să intre pe sub pielea femeilor, fără a le lua cu adevărat în serios.
„Elevul Dima dintr-a șaptea“, trebuie să recunosc, mi-a plăcut mult mai mult decât aș fi putut bănui. Dima, personajul central croit de Drumeș, este ieșit din comun. Hipnotizant, nebun, cu un acut simț al dreptății și, totodată, rupt de lume.
N-am putut să empatizez cu dilemele sexuale ale lui Dima, dar parcă m-am întors în copilărie în paginile în care elevii clasei a VII-a visează la călătoria lor din Pacific, unde vor da naștere unei noi țări, pe baza socialismului lui Charles Fourier.
N-am putut să nu empatizez cu elanul idealist al A.R.P.E.T.-ului și cu loialitatea membrilor săi. Și n-am putut să nu râd în hohote de comediile lui Magotu.
„Mi-am făcut un maculator special în care notez reflecțiile mai interesante pe care le găsesc în cărți. Altfel, mi-e frică să nu le uit. Poate voi reuși, cu ajutorul lor, să fac nițică lumină în capul meu, pentru că trebuie să mărturisesc deschis că în dragoste nu mă pricep deloc, iar la școală nu învățăm despre așa ceva, deși îmi vine să cred că ăsta este lucrul cel mai de căpetenie în viață.
La ce-ți folosesc atâtea cunoștințe, dacă nu știi să-ți conduci inima? Cu ea nu se glumește. E cauza atâtor nenorociri și uneori aduce chiar moartea…
De mult mă roade curiozitatea să aflu ce-i actul sexual. Îmi pare rău că în cărți n-am găsit până acum o descriere care să mă lămurească. Când vine vorba de el, autorii pun puncte, puncte, îmi vine să crăp de ciudă și arunc cartea cât colo. E așa de rușinos, sau ei nu se pricep să-l transpună în vorbe?
Încă o chestiune importantă: cum poate cineva să se culce cu o femeie fără să o iubească? Oare actul sexual și dragostea sunt două lucruri deosebite? În cărți n-am găsit deosebirea asta.”
Aceasta fiind a doua carte a lui Mihail Drumeș pe care o citesc, n-am putut să nu observ un tipar comun pe care autorul l-a folosit.
La fel ca Tudor, în „Invitația la vals“, Dima visează noaptea cum va deveni un rege bogat pe insula din Pacific pe care A.R.P.E.T.-ul o va cuceri și cum îi va da peste nas lui Lotte, care nu îi acordă atenția cuvenită. Aceiași trufie pentru ambele personaje centrale ale celor două romane.
Cât despre final, „Elevul Dima dintr-a șaptea” te bagă într-o încrengătură fină și captivantă. Cum crezi că, gata, ți s-a arătat finalul, un nou amănunt schimbă situația complet.
„Lotte nu mai este! A murit acolo, în camera mică și întunecoasă a hotelului Europa, întinsă pe jos, cu părul răvășit, pe preșul umed. Și dacă printr-o neînțeleasă minune trăiește încă, ea aparține trecutului și nimeni pe lumea aceasta n-o mai poate învia.”
Cum scrie și Mihail Drumeș în ultimele file, dragostea moare câteodată, dar amintirile rămân veșnice și să sperăm că și lecțiile pe care le învățăm de la oamenii pe care îi rănim și care ne rănesc.
Dar oare moare dragostea? Poate că nu. Poate-i doar aruncată într-un colț, pentru ca restul ansamblului să poată funcționa în continuare.
De Mihail Drumeș am mai citit „Invitația la vals“.
