„Luni de fiere“, de Pascal Bruckner. Of, cartea asta scabroasă. Cum a putut veni de la un scriitor care a avut talentul de a concepe „Hoții de frumusețe“. Dualitatea la unii scriitori este extremă.
O carte pe care n-am putut, de nicio culoare, să o înghit sau să o înțeleg. Pascal Bruckner tratează trecutul de cuplu al lui Mimi și Oscar, în timp ce se află într-o croazieră pe Mediterană.
Oscar este cel care își narează trecutul alături de Mimi lui Nigel, care a fost sedus de aceasta, deși și el este cu soția în vacanță. Nigel îi povestește Fionei, soția lui, toate momentele de sadomasochism și libertate sexuală pe care i le-a povestit Oscar.
Între Oscar și Mimi este o relație complicată, care îmbină dragostea cu ura, iar sexualitatea e o enigmă, din moment ce bărbatul e într-un scaun cu rotile.
Oscar a fost cel care a chinuit-o, torturat-o și umilit-o pe Mimi, care era dispusă la orice pentru a rămâne împreună. Dar apoi Oscar a rămas paralizat, în urma unui accident, iar rolurile s-au schimbat total. Asta nu i-a oprit din a se căsători.
Finalul aduce moartea unuia dintre cupluri, dar a căruia?
O carte care cred că trebuie pusă pe raftul cu cărți de recitit. Poate a doua oară o să mă prindă.
„Luni de fiere” a fost ecranizată în 1992, cu Hugh Grant, în regia lui Roman Polanski.
De Pascal Bruckner am mai citit „Hoții de frumusețe“, „Fiul cel bun“, „Fanaticii apocalipsei“.
