„Invitaţia la vals“, scrisă de Mihail Drumeş, este una dintre cărţile care m-au atins cel mai mult în adolescență şi pe care le-am simţit până în străfundurile mele.
O carte cu mine şi despre mine, cel dintr-o perioadă şi cel care-şi mai scoate capul la iveală din când în când.
„Mi se pare că te văd în toate femeile şi nu te aflu în nici una. Te simt cînd prezentă, cînd plecată ― totuşi mereu actuală. Dacă uneori te prind de mână, făptura ta se topeşte ca un fulg de zăpadă…”
Mihail Drumeș a construit prin Tudor, personajul principal, arhetipul bărbatului orgolios, care se lasă dominat de o pasiune mistuitoare pe care, apoi, o transformă într-un capriciu. Dezamăgit că a fost părăsit de Mihaela, dragostea vieții lui (insert Geoană joke), Tudor născocește un plan.
Va deveni bogat și puternic pentru a-i arăta, din vanitate, Mihaelei ceea ce a pierdut.
De altfel, după ce reușește să-și impresioneze fosta iubită și să scape de poziția de inferioritate, de bărbat părăsit, și să capete the upper hand, Tudor comite un ultim act de orgoliu. Își va folosi puterea dobândită pentru a-l ajuta pe soțul Mihaelei, umilind-o pe aceasta cu bună-știință și expunându-și astfel, în mod ostentativ și orgolios, presupusa bună-voință.
Doar că acest carusel emoțional instabil prin care Mihaela este purtată de comportamentul binefăcător al lui Tudor dă naștere unei drame. Iar Tudor își realizează propria mizerie mult prea târziu.
„Invitaţia la vals” este o carte esenţială pentru oricine a iubit, iubește sau va iubi. E o carte avertisment, în care descoperi unul dintre firele bolnăvicioase pe care dragostea, transformată în altceva, le urmează uneori.
O poveste care te învată ce să faci și ce să nu faci în dragoste.
De Mihail Drumeș am mai citit „Elevul Dima dintr-a șaptea“.
