Seria „Odiseea Spațială”, de Arthur C. Clarke, adică „2001: O odisee spațială”, „2010: A doua odisee”, „2061: A treia odisee”, „3001: Odiseea finală”.
Cele patru romane care compun universul „Odiseea Spațială” sunt de o forță de neînchipuit. Te aruncă direct printre nebuloase și sateliți, alunecând ușor prin vastul întuneric situat între marile planete gazoase ale sistemului nostru solar: Saturn și, în principal, Jupiter.
Nu sunt doar niște romane SF, ci unele care conțin întrebări existențiale despre umanitate și despre inteligența artificială. Despre originile omului și despre destinația sa finală. Se pun multe întrebări grele în paginile celor patru romane.
Cum am ajuns să fim ceea ce suntem? Suntem singuri în Cosmos? Inteligența artificială, roboții, pot avea sentimente? Se pot răscula? Pot ucide? De unde vine natura sălbatică și ucigașă a omului?
Este o serie de întâmplări care te captivează, ținând cont că este vorba despre un domeniu, spațiul, care rămâne un mister pentru absolut toată lumea. Și, citind opera lui Arthur C. Clarke, poți vedea marele vid, cu planetele și stelele sale, cu meteoriți și ființe misterioase, prin ochii săi. Și nu există niciun moment plictisitor.
„2001: O odisee spațială”
Primul roman este structurat în mai multe părți. Începe cu presupunerea că rasa umană a evoluat cu ajutorul misteriosului monolit negru, plasat de o civilizație extraterestră avansată pe Pământ, pentru a cultiva inteligența și potențialul oamenilor-maimuță de a evolua.
Acțiunea se mută apoi miliarde de ani mai târziu, în 1999, când omenirea descoperă o perturbație magnetică ciudată pe Lună. Expediția trimisă pe satelitul Pământului, din care face parte și Heywood Floyd, excavează un monolit negru, care, la contactul cu lumina Soarelui, trimite un semnal către un satelit al planetei Saturn.
În 2001, un echipaj spațial format, printre alții, din Dave Bowman, Frank Poole și computerul HAL 9.000, pleacă spre respectivul satelit. Lucrurile o iau razna cu HAL la bordul navei Discovery, în apropiere de Jupiter, Frank Poole fiind victima principală. Dave Bowman îl decuplează pe HAL și continuă expediția spre Saturn. Dave ajunge în locul unde monolitul de pe Lună a trimis semnalul și este transportat într-o altă realitate.
Dave Bowman își părăsește corpul și ajunge pe un alt plan existențial.
Primul roman din serie a fost ecranizat de Stanley Kubrick, în 1968. În mod atipic, filmul a fost lansat înaintea cărții. Arthur C. Clarke a colaborat cu Stanley Kubrick în scrierea romanului și în producția filmului.
„2010: A doua odisee spațială”
Partea a doua a seriei continuă în 2010. Un echipaj comun americano-sovietic, la bordul navei Leonov, pleacă spre Jupiter pentru a afla ce s-a întâmplat cu nava Discovery și pentru a studia monolitul din apropiere de Jupiter. La bordul navei se află și Heywood Floyd, care a investigat perturbația magnetică de pe Lună.
Spre surprinderea lor, nava Leonov este devansată de nava chinezească Tsien, construită în secret. Însă, echipajul asiatic va avea parte de un destin tragic pe Europa, unul dintre sateliții lui Jupiter.
Echipajul de pe Leonov ajunge la Discovery, iar HAL 9000 este repus în funcțiune, aflându-se de ce a luat-o razna în urmă cu nouă ani. Dave Bowman reintră în scenă, sub forma unor apariții misterioase. Acesta îi avertizează pe cei de pe Leonov că trebuie să plece urgent din zonă, în termen de 15 zile.
Astronauții îl ascultă și sunt martorii unei explozii de proporții. Monoliții transformă planeta Jupiter într-o stea, denumită Lucifer. De acum, Pâmântul are doi sori, iar noaptea dispare. Cartea se încheie cu avertismentul dat omenirii de HAL, care a fost luat pe un plan superior al existenței de către Dave Bowman:
Pe Europa exista viață! Romanul „2010: A doua odisee spațială” a fost ecranizat în 1984.
A treia parte îl readuce în prim-plan pe Heywood Floyd. Aflat la bordul navei Universe, pleacă într-o misiune de asolizare pe Cometa Halley. Însă, între timp, află că nava Galaxy a fost deturnată și a aterizat pe satelitul Europa, unde omenirea nu avea voie să meargă.
Universe pleacă spre Europa pentru a salva echipajul de pe Galaxy și, tot fiind acolo, explorează mai multe zone ale satelitului, inclusiv cea în care se dezvoltă niște forme de viață primitive, care noaptea trăiesc în ocean, iar ziua vin pe uscat pentru a dormi.
„3001: Odiseea finală”
Amplasată fix cu 1.000 de ani după prima odisee, este finalul seriei lui Arthur C. Clarke. Totodată, este și momentul în care reapare Frank Poole, recuperat din zborul de 1.000 de ani prin Cosmos de către oameni, care sunt acum la un nivel de tehnologie și civilizație mult superior.
Oamenii au pus stăpânire pe Lună, Marte și pe toți sateliții lui Jupiter, cu excepția Europei, tărâmul interzis de către Dave Bowman și HAL, deveniți parte din monolit.
Fiindu-i greu să se adapteze la noua realitate, Frank Poole decide să aterizeze pe Europa, rugându-l pe Dave Bowman să îi permită asta. Acesta e momentul când află că monolitul a transmis un mesaj, în urma cu 450 de ani, către creatorii săi, mesaj ce conținea tulburările prin care trecea umanitatea: tortura, crima, nedreptatea.
Pericolul era ca cei care au ajutat oamenii să evolueze să decidă eradicarea lor, pentru a proteja proaspăta civilizație care se năștea pe Europa. Omenirea ia decizia de a infecta monolitul, cu ajutorul lui Dave Bowman și HAL, cu niște viruși informatici.
Decizia a fost luată la timp, ținând cont că monolitul primise răspuns la mesaj: urma să distrugă omenirea. Însă, monolitul apucă să fie distrus, oamenii stabilesc primul contact cu civilizația de pe Europa, iar rasa umană mai primește o șansă de la creatorii monoliților.
The end.
Recunosc, mi-a părut rău când am dat ultima pagină. Am rămas cu întrebări. Cine erau extratereștrii care au creat monoliții și au ajutat la evoluția oamenilor? Unde au dispărut?
Sunt multe întrebări care derivă din cărțile astea și pe care ar trebui să ni le punem. Nu am dezvăluit tot ce se întâmplă și cum se întâmplă, pentru ca și alții să aibă plăcerea de a fi surprinși când vor citi seria „Odiseea Spațială”, dar sper că am stârnit un dram de curiozitate.
Privind seriile SF de excepție, am mai citit „Dune“, de Frank Herbert, „Game of Thrones“, de George R.R. Martin, „Fundația“, de Isaac Asimov, „Stăpânul Inelelor“, de J.R.R. Tolkien.
De asemenea, de Arthur C. Clarke am mai citit „Sfârșitul copilăriei“.
