„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“, de Camil Petrescu, împarte lumea în două: luciditatea și întunecimea geloziei.
Ștefan Gheorghidiu, intelectual și student sărac la filosofie, își iubește soția, dar o și observă devenind, odată cu îmbogățirea cuplului, tot mai pasionată de lucrurile pe care el le consideră superficiale.
Aici aș face o paralelă cu nuvela „Fericire de familie“, a lui Tolstoi, unde, la fel, protagonistul își privește mult mai tânăra soție pierzându-se tot mai mult în mrejele societății și lumii bune, situație care-l dezamăgește profund.
Pe măsura ce se desfășoară acțiunea, Ștefan Gheorghidiu devine tot mai geloz pe Ella, soția lui, și tot mai convins că aceasta-i pune coarne. O părăsește și se străduiește să o uite, iar apoi batalionul din care face parte este trimis în tranșee.
„Fiecare credem că femeia care ne iubeşte are, păstrate pentru noi, anumite gesturi de mângâiere şi frumuseţe, gesturi cărora noi le dăm un anume înţeles şi nu e o suferinţă crâncenă să vedem că le are şi pentru altul?”
Expus tot mai mult la drama războiului, luciditatea protagonistului revine și acesta realizează cât de mici și neimportante sunt problemele lui amoroase în comparație cu măcelul de pe câmpul de luptă.
Aceasta este și imaginea cu care romanul ia sfârșit. Cu un Ștefan Gheorghidiu indiferent față de soția lui și de averea moștenită, la care renunță în favoarea Ellei.
Simbolismul pe care Camil Petrescu l-a pus în această carte este destul de evident. Dacă prima parte, „Ultima noapte de dragoste“, tratează aspirația idealistă către dragoste și dezamăgirea conexă, a doua parte, „Întâia noapte de război“, vorbește despre tragediile care depășesc nivelul individual.
Adesea credem că problemele noastre sunt cele mai mari și nu înțelegem cum de planeta continuă să se învârtă, ignorând cu desăvârșire durerea noastră. Însă, puși în situația de a conștientiza că există orori mult mai mari pe lume decât suferința noastră, realizăm cât de superficial este când arogăm propriei dureri mai multă gravitate decât conține în realitate.
Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” a fost ecranizat în 1979, cu Gheorghe Dinică şi Sergiu Nicolaescu.
De Camil Petrescu am mai citit „Patul lui Procust“, „Act venețian“.
Deşi m-am regăsit în iluziile şi rătăcirile locotenentului Ragaiac, am invăţat pe parcursul filelor că sunt mai hotărât decât el, că eu îmi ştiu adevăratele dorinţe, că eu ştiu cine este Rusoaica mea.