„Cel mai iubit dintre pământeni“, de Marin Preda. O altă poveste minunat scrisă de Marin Preda, cu atâtea ramificații și subînțelesuri. O carte puternic anti-comunistă care, se spune, i-ar fi atras mânia sistemului și chiar moartea.
Dacă în „Moromeții” Marin Preda ne prezenta lumea dinaintea Primului Război Mondial, sufletul țărănesc autentic și apariția legionarilor, atunci în „Cel mai iubit dintre pământeni” ne prezintă lumea de după război, când ne-am trezit aruncați într-o altă dictatură, de natură estică de această dată.
Titlul romanului ar și el, în sine, o povestioară interesantă. Se spune că provine din modul în care Marin Preda era alintat de către una dintre soțiile sale, Aurora Cornu.
„Marine, tu ești cel mai iubit dintre pământeni“, îi spunea ea, cu drag.
Personajul principal, Victor Petrini, profesor de filosofie, este confruntat cu absurditatea sistemului ceaușist, unde inteligența și cultura sunt ridiculizate, iar proletarul mediocru este noul Dumnezeu.
„- Spune-mi o maximă filosofică.
– Cuget, deci exist.
– Cum adică, mă, Petrini…”
Romanul se încheie cu propoziţia „unde dragoste nu e, nimic nu e“, atât de populară în interpretarea lui Gheorghe Gheorghiu și care provine din cuvintele Apostolului Pavel: „dacă dragoste nu am, nimic nu sunt”.
„Cel mai iubit dintre pământeni” a fost ecranizată în 1993, cu Ștefan Iordache în rolul lui Victor Petrini. Nu știu de ce, dar în film există o scenă în care Petrini este violat de un alt ocnaș, când în carte nu-i nici vorbă de așa ceva. O fi vreun simbolism al regiei care-mi scapă.
De Marin Preda am mai citit „Viața ca o pradă“, „Moromeții“, „Marele singuratic“, „Delirul“.
