Moromeţii. Marin Preda

Moromeții“, de Marin Preda. Din punctul meu de vedere, „Moromeţii” reprezintă una dintre cele mai mari capodopere ale literaturii autohtone.

Marin Preda surprinde nu doar viaţa ţăranului român chinuit de griji, ci are grijă și să dea viață unui personaj extraordinar: Ilie Moromete, care, deşi este incult, dispune de o inteligenţă nativă de invidiat

Dacă omul nu mai are nimic sfânt, se sălbăticeşte şi degenerează, dar omul poate fi o fiinţă morală şi fără religie. Religia, eu n-aş zice că e opiul popoarelor, ci expresia spontană a năzuinţei morale a omului.

De la dorinţa nebună a lui Niculae de a merge la şcoală şi a face ceva cu viaţa lui, la frustrările şi ura celor trei fraţi care ajung într-un  final să fugă de acasă, romanul este unul de excepţie, pe care-l citeşti pe nerăsuflate.

Moromeții” nu e doar istoria devenii lui Nicolae Moromete în Marin Preda, ci și o analiză a schimbărilor prin care trec țăranii. Apropierea unui război iminent, anunțat și de apariția cămeșilor verzi în sat, contribuie la un viitor incert.

Legionarii, prin Victor al lui Bălosu’, arată de ce sunt în stare atunci când îl omoară în bătaie pe Dumitru al lui Nae. Un fel de preview pentru ceea ce aveau să facă legionarii la Jilava și tot sistemul bolnav al verzilor?

De altfel, se pune pe tapet șo împrorietărirea, derivată din Răscoala din 1907, care a lăsat antipatii sociale. Cum ar fi cea dintre Țugurlan și alți săteni, care ar fi primit, pe nedrept, mai mult pământ. Interesantă este și psihologia lui Ilie Moromete, tipică țăranului, de a se zbate pentru păstrarea pământului întreg. Pentru salvarea pământului.

O nuanță de dragoste nemărginită pentru pământ pe care o vedem și la Liviu Rebreanu, în „Ion“. Pământul este sufletul țăranului român, dus la un nivel metafizic simplist.


Este una dintre puţinele cărţi pe care le-am citit de mai multe ori, deşi n-am obiceiul de a reciti ceva. Iar filmul îl văd constant la câteva luni. Așa cum deja știm cu toții, partea a doua a romanului e mult mai slabă.

Romanul a fost ecranizat în 1987, rolul lui Ilie Moromete fiind jucat magistral de către Victor Rebengiuc.

De Marin Preda am mai citit „Viața ca o pradă“, „Cel mai iubit dintre pământeni“, „Marele singuratic“, „Delirul“.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *