Cărți/RO Clasice

Trei dinţi din faţă. Marin Sorescu

Posted on by Silviu / 0 Comment

„Trei dinți din față”, de Marin Sorescu. Iniţial, aveam impresia că Marin Sorescu a scris doar poezii, asta până când i-am descoperit primul roman.

Un roman care nu mi-a spus mare lucru, dar care m-a ţinut curios până la final. Poate că cel mai interesant aspect al cărții ăsteia a fost modul în care doi bărbați, rivali, Val și Șandru, ajung să se împrietenească din cauza singurului lucru pe care-l au în comun – ambii iubesc aceeași femeie, pe Olga.

Dacă mi-ar cere cineva o părere despre cartea asta, aș zice că merită citită. Dar, totodată, că riscul este foarte mare să uiți complete de ea după o săptămână.

Fără a încerca să-i fac o nedreptate lui Marin Sorescu, pur și simplu nu mi-a sărit nimic în ochi, care să mă captiveze.

Însă, recunosc că mi se pare interesant titlul cărții. Cei trei dinți din față, incisivii. Un titlu care, poate, s-ar fi potrivit mai bine romanului „Viața ca o pradă”, a lui Marin Preda.

Cărți/RO Clasice

Îngerul a strigat. Fănuș Neagu

Posted on by Silviu / 0 Comment

„Îngerul a strigat“, de Fănuş Neagu, nu a fost tocmai pe placul meu, dar nici nu mi-a lăsat un gust complet amar.

Nici n-aș ști foarte bine să explic de ce nu m-a impresionat. Am asemănat-o cu o variantă nereușită a ciclului „Cavalerii“, adus la viață de Ioan Dan.

Dacă există un aspect care mi-a stârnit interesul, a fost cel antropologic, unde Fănuș Neagu detalia stilul de viață al Brăilei și Dobrogei per total, dar și a pușlamalelor care făgeau ravagii peste tot, așa cum îi stă bine oricărui oraș-port, magnet pentru tot felul de delincvenți.

Acestea fiind spuse, nu cred că mă voi auzi vreodată recomandând cuiva să citească romanul lui Fănuș Neagu.

Cărți/RO Clasice

Lorelei. Ionel Teodoreanu

Posted on by Silviu / 2 Comments

„Lorelei” de Ionel Teodoreanu. O carte cu semnificaţie pentru mine, o carte de unde am preluat un nume atât de gingaș, Lorelai, care poate căpăta atâtea nuanțe de alint: Lulu, Lola, Lora.

Și totuși. Lorelei vine dintr-o legendă, conformă căreia era o sirenă ce trăia pe o stâncă și îi ademenea pe marinari cu cântecul ei. Finalul? Moartea! Not so gingaș anymore.

Cu toate acestea, este cartea de unde am rămas cu numele Lorelai, numele pe care l-aș dori pentru o fată, alături de Sofia.

„Dar am trecut pe lângă el cu dragostea de mână”

După cum s-ar putea înțelege și din citatul de mai sus, romanul lui Ionel Teodoreanu este unul despre dragoste și despre finalul ei tragic.

Și pe cât de repede încep lucrurile, tot atât de repede se și sfârșesc.

Lucia Novleanu, alintată Luli-boy (british tomboy) de prietena ei cea mai bună, Găbica, îl întâlnește pe scriitorul și profesorul Catul Bogdan. Totodată, pe măsură ce va fi tot mai rupt între lumea scrisului și cea a dragostei pentru soția lui, Catul Bogdan va începe să primească niște scrisori fascinante, semnate Lorelei.

Cine e Lorelei? Aflarea acestui lucru va culmina cu valurile Dunării.

Cărți/RO Clasice

Pânza de păianjen. Cella Serghi

Posted on by Silviu / 0 Comment

„Pânza de păianjen“, de Cella Serghi. Trebuie să recunosc, nu auzisem de Cella Serghi până când nu am citit cartea asta minunată, cu o scriitură fină și, în același timp, feminină.

Ițele romanului se petrec la mare, în Balcic, în epoca interbelică, pe când Cadrilaterul era parte din România. Fiecare pagină evocă, nu doar din cauza amplasamentului acțiunii, dragostea fără margini a autoarei pentru mare.

Ceea ce nu este tocmai o surpriză, ținând cont că Cella Serghi s-a născut în Dobrogea. Diana Slavu, personajul principal, îți apare ca o nimfă care contemplează nesfârșitul apei în zare. Invariabil, mi-o imaginez cu ochii verzi și sare în păr, obligatoriu cu picioarele goale ca simbolism și pentru sărăcia interbelică.

„Ce trist e să nu mai poţi vibra la sunetul unei voci pentru care ţi-ai fi dat viaţa!”

„Pânza de păianjen” este romanul perfect despre mare, autentic, românesc. O lectură minunată, din partea unei scriitoare care a fost încurajată să meargă pe calea condeiului de către mari oameni ai acelor vremuri.

Scriitoarea nascută în Constanța a fost susținută de oameni precum Liviu Rebreanu, Camil Petrescu sau Mihail Sebastian, fiind apoi apreciată de toată lumea.

De Cella Serghi am mai citit „Cartea Mironei“.

Cărți/RO Clasice

Maitreyi. Mircea Eliade

Posted on by Silviu / 0 Comment

„Maitreyi” este a doua carte scrisă de Mircea Eliade, după „Romanul adolescentului miop”, pe care o apreciez ca fiind parte din acea latură diferită a scrierilor sale, latura sinceră-autobiografică-idealistă.

Romanul spune povestea iubirii înfiripate între autor (23 de ani) și Maitreyi Devi (16 ani), pe când românul studia sanscrita în India. Cei doi apar în carte sub pseudonime.

„Cum te-aş putea eu pierde pe tine, când tu eşti soarele meu, când razele tale mă încălzesc pe acest drum de ţară? Cum să uit eu soarele?”

Se spune că atunci când scrii la persoana întâi eşti cel mai sincer şi vulnerabil, te pui în bătaia puştii, dezgolit şi aştepţi să fi judecat sau simţit. Fix asta am resimțit la cele două romane ale lui Eliade, inspirate unul din devenirea sa, iar celălalt din dragostea sa pentru Maitreyi.

Mircea Eliade a rămas veșnic îndrăgostit de Maitreyi, de asemenea considerându-se indian, însă, din nefericire pentru el, Maitreyi nu a împărtășit aceleași sentimente.

Un lucru interesant este că la aflarea veștii că Mircea Eliade a scris un roman despre relaţia lor, Maitreyi şi-a simţit reputaţia murdărită şi a scris un roman răspuns, intitulat „Dragostea nu moare“, carte pe care nu mi-am pus încă labele, însă pe care mi-am propus să o citesc pentru a vedea și celălalt punct de vedere.

PS: Între timp, am reușit să citesc și „Dragostea nu moare“, a lui Maitreyi Devi, care vine să completeze povestea.

De Mircea Eliade am mai citit „Nuntă în cer“, „Romanul adolescentului miop“, „Nouăsprezece trandafiri“, „Solilocvii“, „Isabel și apele diavolului“, „Secretul doctorului Honigberger“, „Nopți la Serampore“.