„Trei dinți din față”, de Marin Sorescu. Iniţial, aveam impresia că Marin Sorescu a scris doar poezii, asta până când i-am descoperit primul roman.
Un roman care nu mi-a spus mare lucru, dar care m-a ţinut curios până la final. Poate că cel mai interesant aspect al cărții ăsteia a fost modul în care doi bărbați, rivali, Val și Șandru, ajung să se împrietenească din cauza singurului lucru pe care-l au în comun – ambii iubesc aceeași femeie, pe Olga.
Dacă mi-ar cere cineva o părere despre cartea asta, aș zice că merită citită. Dar, totodată, că riscul este foarte mare să uiți complete de ea după o săptămână.
Fără a încerca să-i fac o nedreptate lui Marin Sorescu, pur și simplu nu mi-a sărit nimic în ochi, care să mă captiveze.
Însă, recunosc că mi se pare interesant titlul cărții. Cei trei dinți din față, incisivii. Un titlu care, poate, s-ar fi potrivit mai bine romanului „Viața ca o pradă”, a lui Marin Preda.
