„Pânza de păianjen“, de Cella Serghi. Trebuie să recunosc, nu auzisem de Cella Serghi până când nu am citit cartea asta minunată, cu o scriitură fină și, în același timp, feminină.
Ițele romanului se petrec la mare, în Balcic, în epoca interbelică, pe când Cadrilaterul era parte din România. Fiecare pagină evocă, nu doar din cauza amplasamentului acțiunii, dragostea fără margini a autoarei pentru mare.
Ceea ce nu este tocmai o surpriză, ținând cont că Cella Serghi s-a născut în Dobrogea. Diana Slavu, personajul principal, îți apare ca o nimfă care contemplează nesfârșitul apei în zare. Invariabil, mi-o imaginez cu ochii verzi și sare în păr, obligatoriu cu picioarele goale ca simbolism și pentru sărăcia interbelică.
„Ce trist e să nu mai poţi vibra la sunetul unei voci pentru care ţi-ai fi dat viaţa!”
„Pânza de păianjen” este romanul perfect despre mare, autentic, românesc. O lectură minunată, din partea unei scriitoare care a fost încurajată să meargă pe calea condeiului de către mari oameni ai acelor vremuri.
Scriitoarea nascută în Constanța a fost susținută de oameni precum Liviu Rebreanu, Camil Petrescu sau Mihail Sebastian, fiind apoi apreciată de toată lumea.
De Cella Serghi am mai citit „Cartea Mironei“.
