Seria „Jocurile Foamei“, de Suzanne Collins, adică trilogia „Jocurile foamei“, „Sfidarea” și „Revolta“.
Trebuie să recunosc că am evitat mult timp seria asta, nu doar din cauză că prioritizez mereu cărțile clasice, dar și pentru că aveam o mică prejudecată față de cărțile Suzannei Collins, pe care le vedeam a fi mai mult din segmentul „young adult”.
Cu toate acestea, chiar dacă au o aură adolescentină, sunt foarte bune și dezvoltă o acțiune care te înlănțuiește. De mult nu mi s-a mai întâmplat să fiu atât de anxios să văd ce se întâmplă mai departe.
Prima carte, „Jocurile foamei“, este și cea mai bună, cea în care suntem introduși în lumea distopică a Panemului, format inițial din 13 districte.
În urma unei revolte, Capitolul, capitala în care se află conducătorii, a șters Districtul 13 de pe fața planetei și a instaurat „Jocurile foamei” pe post de pedeapsă pentru cele 12 districte rămase.
Mai exact, în cadrul unei loterii anuale, fiecare district trebuie să trimită în capitală un băiat și o fată care să se lupte pe viață și pe moarte cu concurenții din celelalte districte. Nu poate fi decât un singur învingător, ultimul care rămâne în viață.
Prima carte ne introduce și principalele personaje care ne vor ține companie de-a lungul trilogiei: Katniss, figura centrală a cărților, Peeta, și el selectat să ia parte la Jocurile foamei din partea Districtului 12, Gale, prietenul din copilărie al lui Katniss, Prim, sora lui Katniss etc.
Marea parte a cărții se învârte în jurul luptei din arenă, luptă care are un deznodământ neașteptat, nemaivăzut și sfidător la adresa Capitolului.
A doua carte, „Sfidarea“, este cam la fel de bună și de antrenantă. Capitolul, pus în situația stânjenitoare a rezultatului luptelor din prima carte, vine cu un plan pentru a se răzbuna și pentru a stinge orice potențială sămânță de revoltă.
Jocurile foamei din acest an vor avea ca participanți doar câștigătorii fostelor ediții, o încălcare a regulii, din moment ce câștigătorii sunt scutiți pentru tot restul vieții de loteria la care sunt aleși ghinioniștii.
Aici avem parte de niște întorsături de situație minunate și pe care nu le-am anticipat, nu știu dacă din cauză că nu erau evidente sau din cauză că fusesem atât de captivat de poveste încât i-am permis să mă suprindă.
Oricum, nu voi intra în prea multe detalii, pentru a nu strica acele momente de „WOW!” pentru cei care nu au citit încă trilogia lui Suzanne Collins.
Din păcate, a treia carte, „Revolta“, nu reușește deloc să se ridice la nivelul primelor două și a fost singura pe care am citit-o greoi și puțin plictisit.
Asta nu înseamnă că nu este bună, însă, obișnuit cu calitatea primelor două, nu poți să nu simți diferența și lentoarea acțiunii, chiar dacă există un happy end drăguț, de film Disney.
Calitatea cărții este mai redusă și din cauză că acțiunea se mută de la luptele din arenă la luptele de stradă, rebelii încercând să dea jos Capitolul, condus de președintele Snow, și să desființeze pentru totdeauna nu doar Jocurile foamei, dar și starea lor de sclavi ai capitalei.
Oricum, o serie care merită citită și pe care mă bucur că am citit-o. Încă o lume din care să simt că fac parte.
Prima carte, „Jocurile foamei“, a fost ecranizată în 2012, cu Jennifer Lawrence în rolul lui Katniss.
A doua carte, „Sfidarea“, a fost ecranizată în 2013, cu aceeași Jennifer Lawrence în rolul lui Katniss.
A treia și ultima carte, „Revolta“, a fost ecranizată în două părți, în 2014 și 2015, cu aceeași actriță în rolul principal.
Pe tema utopiilor/distopiilor am mai citit „Noi“, de Evgheni Zamiatin, „1984” și „Ferma animalelor“, de George Orwell, „Minunata lume nouă“, de Aldous Huxley, „Fahrenheit 451“, de Ray Bradbury, „Povestirea cameristei” și „The Testaments“, de Margaret Atwood, „Noua Atlantidă“, de Francis Bacon, „Utopia“, de Thomas More.
