„Noi“, de Evgheni Zamiatin. Cartea asta a fost minunată, dar mi-a spulberat speranțele. A fost, din multe puncte de vedere, fix distopia pe care și eu mi-o imaginasem. Și asta de unul singur, înainte să știu de „Noi“.
Cartea lui Zamiatin este despre o lume distopică, în care nu există pereți, ci doar ferestre. Unde nimeni nu poate ascunde nimic, în afara orei personale. Este lumea în care oamenii nu au nume și oamenii nu sunt oameni, ci numere.
„Noi” este despre o lume unde visele sunt considerate simptome ale bolilor mintale, unde posibila cădere a Zidului Verde, care separă Statul Unic de lumea exterioară, naște neliniște pentru D-503 (personajul principal).
Totul până la Marea Operație, când Statul Unic descoperă cum să stârpească imaginația, sufletul, dragostea, și să transforme totul într-un mecanism perfect.
Romanul lui Evgheni Zamiatin este despre pericolul pierderii individualității în favoarea controlului de stat.
În rândul autorilor de distopii, „Noi” a creat niște controverse. George Orwell l-a acuzat pe Aldous Huxley că a scris „Minunata lume nouă” inspirându-se de la Zamiatin, lucru negat de Huxley. De cealaltă parte, Orwell a admis că a scris „1984″ luând romanul lui Zamiatin ca model.
Nu e deloc greu de observat similaritățile dintre cele trei. „Minunata lume nouă“, „Noi” și „1984” au numeroase teme comune, dar, totodată, sunt diferite. Trei cărți excelente, care, alături de „Fahrenheit 451“, formează o serie distopică fascinantă.
Pe tema utopiilor/distopiilor am mai citit „1984” și „Ferma animalelor“, de George Orwell, „Minunata lume nouă“, de Aldous Huxley, „Fahrenheit 451“, de Ray Bradbury, „Povestirea cameristei” și „The Testaments“, de Margaret Atwood, „Noua Atlantidă“, de Francis Bacon, seria „Jocurile foamei“, de Suzanne Collins, „Utopia“, de Thomas More.
