„Clopotul de sticlă“, de Sylvia Plath. O carte semi-autobiografică, în care Plath relevă întreaga dimensiune a depresiei și a ceea ce aceasta poate face dintr-un om.
Personajul principal, Esther Greenwood, este dublura Sylviei Plath, iar prăbușirea acesteia în depresie este o paralelă cu propriile probleme psihice cu care s-a confruntat autoarea, care, după cum bine știm, a sfârșit prin a se sinucide.
Mutată în New York, Esther nu este entuziasmată de marele oraș, ci mai degrabă dezorientată. În timpul unei petreceri, este aproape violată și decide să se întoarcă în orășelul ei din provincie.
Obsedată de reușitele academice, cu care se identifică, își petrece vara încercând să scrie un roman, însă, mai mult decât atât, încearcă să dea un sens propriei vieți.
Se adâncește tot mai mult în depresie și nu mai poate să doarmă, motiv pentru care este trimisă la un psihiatru care-i prescrie terapia cu electroșocuri.
Pe măsură ce depresia preia controlul, Esther încearcă să se sinucidă tot mai des și în feluri tot mai diverse, printre care înecul și supradoza de somnifere.
Descoperită înainte de a muri, este trimisă la ședințe de psihoterapie, în timpul cărora descrie depresia de care suferă drept un sentiment de a fi captivă sub un clopot de sticlă, luptându-se pentru fiecare gură de oxigen.
Romanul se încheie cu Esther intrând în camera în care va susține interviul în urma căruia doctorii vor decide dacă este suficient de bine pentru a fi externată și pentru a se întoarce la școală.
De asemenea, aș vrea să remarc că această carte a Sylviei Plath, în afară de tema depresiei, conține și tema feministă, personajul principal refuzând în mod continuu singurul rol pe care societatea il atribuie ca femeie, acela de a fi mamă, și trăiește în mod constant cu frica de a ajunge să fie însărcinată și astfel de a cădea în această paradigmă.
„Clopotul de sticlă” e o carte pe care am citit-o cu aproape un an în urmă și din care îmi amintesc destul de vivid sentimentul tenebros pe care mi l-a dat, urâțenia depresiei care te împinge spre neant.
De altfel, la vârsta de 30 de ani, Sylvia Plath, în urma unui episod depresiv, s-a sinucis prin asfixiere cu monoxid de carbon, fiind găsită cu capul în cuptor, după ce, în prealabil, avusese grijă să sigileze bucătăria cu bandă adezivă de cealaltă cameră, în care dormeau copiii ei.
„Clopotul de sticlă” a fost ecranizată în 1979.
