„Minunata lume nouă“, de Aldous Huxley. Parte din ciclul distopiilor clasice, alături de „Noi“, a lui Zamiatin, „1984“, a lui Orwell, „Povestirea cameristei“, a lui Atwood, și „Fahrenheit 451“, a lui Bradbury.
Observasem că Zamiatin, Orwell, Bradbury și Huxley au cam același stil, dar abia după ce am cercetat pe net am descoperit și de ce: George Orwell a fost studentul lui Aldous Huxley, iar cel din urmă s-a împrietenit, pe vremea când locuia în Los Angeles, cu Ray Bradbury.
Influențele și inspirațiile sunt, deci, cu atât mai evidente. Romanul lui Huxley este fascinant, însă, mărturisesc, nu la fel de captivant precum cel al lui Orwell.
În „Minunata lume nouă“, hipnopedia este folosită în societate pentru îndoctrinarea oamenilor încă din stadiul de bebeluși, fără ca aceștia să-și dea seama că sunt condiționați să aibă un anume comportament.
Nu mai există nașteri naturale sau căsătorii, ci doar bebeluși creați în laborator și un libertinaj sexual încurajat la extrem, monogomia fiind privită ca un fapt antisocial.
„Toți suntem ai tuturor celorlalți“.
Stabilitatea socială este menținută pentru păstrarea fericirii tuturor. Fără copii, fără părinți și fără soți, oamenii din roman nu au niciun motiv de îngrijorare. Iar când lucrurile merg prost, au la dispoziție, încurajați de autorități, drogul soma, un fel de opiu aș zice, care îi duce într-o stare de beatitudine în care tot ce e rău dispare.
„Fericirea nu e niciodată măreață“.
Deși lumea imaginată de Aldous Huxley este terifiantă, povestea romanului este de-a dreptul captivantă . De altfel, autorul a scris și o carte-eseu, „Reîntoarcere în minunata lume nouă“, în care explică ce l-a împins către scrierea romanului „Minunata lume nouă”.
Cartea „Minunata lume nouă” a fost ecranizată în 1980 și în 1998, dar, din câte am citit, varianta din 1998 nu respectă per total întâmplările din carte.
Pe tema utopiilor/distopiilor am mai citit „Noi“, de Evgheni Zamiatin, „1984” și „Ferma animalelor“, de George Orwell, „Fahrenheit 451“, de Ray Bradbury, „Povestirea cameristei” și „The Testaments“, de Margaret Atwood, „Noua Atlantidă“, de Francis Bacon, seria „Jocurile foamei“, de Suzanne Collins, „Utopia“, de Thomas More.
