„Evadare din Lagărul 14“, de Blaine Harden. Este povestea lui Shin Dong-hyuk, singurul nord coreean născut într-un lagăr care a reușit să evadeze din țară.
O carte despre o întâmplare reală, care te zguduie prin violența și duritatea ei, prin aflarea detaliilor îngrozitoare din spatele cortinei trase peste granițele Coreei de Nord.
Blaine Harden, fost jurnalist la Washington Post, povestește drumul lui Shin din lagăr și până în libertate, în Coreea de Sud, trecând prin China, dar și încercarea lui de a se adapta la lumea capitalistă.
Shin a declarat, ulterior, că acum evoluează de la stadiul de animal la cel de om, dar că este un proces lent.
După ce și-a turnat mama și fratele, care plănuiau să evadeze, și i-a văzut executați în fața lui, putem spune că Shin a fost crescut ca un animal. Un om care-și vede mama drept un competitor pentru supraviețuire, din cauza mâncării puține, este un om dominat doar de instincte.
Shin nu a fost lăsat să dezvolte sentimente, să fie om. Shin a fost transformat de gărzile din lagăr într-un animal obedient, fără minte, fără inimă. Ulterior avea să spună că nu știe ce-i aia dragoste. Shin a reușit să scape cățărându-se peste cadavrul altui deținut cu care și-a plănuit evadarea.
A fost fript la foc mic precum un pui. A fost bătut și umilit și apoi a scăpat, reușind să rămână nedetectat în drumul său prin Coreea de Nord și China. A fost apoi dus de un jurnalist în Ambasada Coreei de Sud din Beijing.
Nu s-a adaptat la capitalismul din sud. A manifestat aceleași probleme ca toți refugiații nord-coreeni. S-a simțit persecutat și nu a înțeles concurența acerbă din capitalism, se aștepta ca statul să aibă grijă de el. A plecat în SUA, dar nici acolo nu și-a găsit un rost.
E ceva de neînchipuit să citești prin ce a trecut omul ăsta. Cât de inuman a trebuit să fie pentru a supraviețui, fiind ca un animal hăituit. Când a scăpat din lagăr, Coreea de Nord i s-a părut minunată. Era liber. Nu mai văzuse niciodată oameni liberi. Îți dai seama cât de mare a fost șocul când a văzut Coreea de Sud și SUA, dacă chiar și Coreea de Nord din afara lagărului i s-a părut minunată. Shin a evadat visând la mâncare, nu la libertate.
Inițial, Shin nu spusese cum au ajuns mama și fratele lui să fie executați. A recunoscut apoi că el i-a turnat. Și-a motivat “omisiunea” spunând că s-a temut că va fi judecat. Shin nu a știut ce-i aia dragoste de mamă până când nu a evadat din Coreea de Nord.
Nord coreeanul și-a mai dat în petec o dată. În 2015, a recunoscut că anumite părți din carte nu sunt tocmai conform realității. Mai exact, Shin a fost mutat din Lagărul 14, cel mai dur din Coreea de Nord, în altul și de acolo a evadat de fapt. De asemenea, de acolo a mai evadat de două ori, înainte de a ultima încercare, care l-a adus în Coreea de Sud.
Minciunile lui sunt mai multe de nuanță. Nu a mințit în privința tratamentului la care a fost supus. Și de ce și-a recunoscut fostele minciuni? Nimeni nu i-ar fi contestat istorisirea. Nimeni nu ar fi dat crezare guvernului de la Phenian în detrimentul lui.
Shin Dong-hyuk este, psihologic vorbind, altfel. Probabil că este extrem de greu de înțeles ce este în el, ce motivație a avut să își altereze povestea. Este un om care nu a crescut și nu s-a dezvoltat ca noi. Este un om care nu a avut valori.
Pe tema Coreea de Nord am mai citit „The Reluctant Communist“, de Charles Jenkins, „Drumul către libertate“, de Yeonmi Park, „Prin deșert spre libertate“, de Eunsun Kim, „Acvariile din Pyongyang“, de Kang Chol-hwan, „Fără tine, noi nu existăm“, de Suki Kim, „Țara cu un singur gras“, de Adelin Petrișor, „Nimic de invidiat“, de Barbara Demick.
Shin a fost subiectul unui documentar german, în 2012, Camp 14: Total control zone. De asemenea, a fost intervievat de Adelin Petrișor, la TVR.
