„Păianjenul alb. Povestea feței nordice a Eigerului“, de Heinrich Harrer. Cartea asta spune povestea primei cuceriri a feței nordice a Eigerului, Harrer fiind parte din echipa care a reușit asta, dar și istoria tuturor celor care au eșuat, uneori cu consecințe mortale.
Un exemplu în sensul ăsta este Toni Kurz, partenerul de cățărare al la fel de celebrului Andreas Hinterstoisser, care a murit la doar câțiva metri, prins în coardă, deasupra echipei de salvare care venise să-l recupereze.
După ce termină cu istoria tuturor celor care au încercat și au eșuat în a cuceri fața nordică a Eigerului, Harrer începe să povestească de expediția lui de succes.
O atenție specială o capătă „Păianjenul alb”, o zonă extrem de dificilă a peretului nordic al Eigerului.
Per total, este o lectură de aventură minunată, care nu te lasă să respiri și care parcă te face să urci împreună cu protagoniștii și să cucerești muntele pe fața sa nordică.
Germanii au făcut, în 2008, un film despre drama lui Toni Kurz, intitulat „North Face”.
Pe tema aventuri/drame de munte am mai citit „Eiger Dreams“, de Jon Krakauer, „Căzând în gol“, de Joe Simpson, „Alaska. Singur în sălbăticie“, de Dave Metz, „Left for dead“, de Beck Weathers, „În aerul rarefiat“, de Jon Krakauer, „Șapte ani în Tibet“, de Heinrich Harrer, „Întoarcerea acasă“, de Slavomir Rawicz, „Îngropați în cer“, de Peter Zuckerman și Amanda Padoan.
De Heinrich Harrer am mai citit „Șapte ani în Tibet“, „Întoarcerea în Tibet“.