„Crimă și pedeapsă“, de Feodor Dostoievski. O altă poveste extraordinară din partea lui Dostoievski, după cea a Prințului Mișkin.
De data asta, personaj principal este Raskolnikov, un tânăr sărac din Sankt Petersburg. Pentru a-și mai ușura situația financiară, Raskolnikov pune la cale să jefuiască o femeie care face pe cămătarul, crezând că, într-un fel, este mai îndreptățit decât să ea să aibă parte de acei bani.
Raskolnikov își duce planul la bun sfârșit și o ucide pe Aliona Ivanovna, dar și pe sora vitregă a acesteia, Lizaveta, care dă din greșeală peste scena crimei.
Zguduit de ce a făcut, Raskolnikov evadează nevăzut după ce a luat doar câteva obiecte din apartament, lăsând marea parte a averii celei ucise intactă.
După ce totul a fost săvârșit, Raskolnikov este hăituit de propria conștiință și cade la pat cu febră, în timp ce în oraș vestea teribilei crime se răspândește.
Detectivul Porfiri îl suspectează pe Raskolnikov de crimă, dar nu are probe sau martori, mai ales după ce, în mod inexplicabil, un alt bărbat a mărturisit uciderea celor două femei.
Cu nervii tot mai întinși și cu conștiința bătându-i tot mai puternic în poartă, Raskolnikov cedează. Se duce la secția de poliție și-și mărturisește crima, fiind condamnat la opt ani în Siberia.
Un roman minunat, cu implicații morale importante. „Crimă și Pedeapsă” a fost ecranizat, în dulcele stil rusesc, în opt episoade, a câte 50 de minute bucata, în 2007.
De Feodor Dostoievski am mai citit „Idiotul“, „Amintiri din casa morților“, „Frații Karamazov“, „Însemnări din subterană“, „Demonii“, „Adolescentul“, „Oameni sărmani“, „Nopți albe“, „Visul unchiului“, „Un roman în nouă scrisori“, „Eternul soț”, „Umiliți și obidiți“, „Satul Stepancikovo și locuitorii săi“.
