„Idiotul“, de Feodor Dostoievski. Am citit romanul ăsta de căpătâi poate prea devreme, când eram prea mic pentru a putea asimila felul extrem de greoi de a scrie al clasicilor ruși.
Povestea începe cu Prințul Mișkin, acest minunat naiv în ceea ce privește răutățile claselor superioare ale nobilimii rusești. Prințul se întoarce în Sankt Petersburg după ce a petrecut mai mulți ani la o clinică din Elveția, unde a fost tratat de epilepsie.
Pe drumul spre Sankt Petersburg, Mișkin îl întâlnește pe Rogozin, un om din popor care-i spune despre pasiunea lui pentru Nastasia Filipovna, pasiune care va fi împărtășită și de către prinț.
Dar în grațiile lui Mișkin nu cade doar Nastasia Filipovna, ci și Aglaia Ivanovna, o femeie complet diferită de prima. Competiția pentru Nastasia va fi dură, ținând cont că Rogozin tocmai a moștenit o avere și vrea să o folosească pentru a o cuceri.
Deși toată lumea îl consideră idiot și slab de înger din cauză că suferă de epilepsie, Mișkin este de fapt un fin observator, un om de o bunătate naivă, care interpretează cu acuratețe comportamentul celor din jur.
Prințul Mișkin se întâlnește și cu o rudă îndepărtată din Sankt Petersburg, Lizaveta Epancina, care îl ajută să intre în cercurile de sus ale societății și i le prezintă pe fiicele ei, printre care și Aglaia Ivanovna.
Nastasia Filipovna alege să fugă cu Rogozin, care prinde ură pe Mișkin, după ce acesta s-a oferit să o ia de soție, iar puritatea lui a lăsat urme adânci în Nastasia Filipovna. Orbit de gelozie, Rogozin îl atacă pe Mișkin cu un cuțit, dar fuge când acesta are o criză de epilepsie.
Cele două femei, alături de principalii lor pretendenți, Prințul Mișkin și Rogozin, se întâlnesc. Aglaia o atacă pe Nastasia, care-l trimite pe Rogozin la plimbare și-i cere lui Mișkin să rămână cu ea. Prințul îi ia apărarea Nastasiei, iar Aglaia, enervată, pleacă.
Prințul Mișkin și Nastasia Filipovna se logodesc, iar Epancinii rup toate legăturile cu el, după ce comportamentul lui față de Aglaia Ivanovna, fiica lor, este condamnat public.
Mișkin susține că Nastasia este o ființă autodistructivă și că va ajunge moartă dacă el nu va sta cu ea să o îngrijească. Toată lumea bănuiește că e nebun.
Când ajunge în locul unde are loc căsătoria și unde Prințul Mișkin o așteaptă, Nastasia Filipovna îl vede pe Rogozin în public, fuge la el și-i cere să o ducă oriunde. Prințul nu este surprins să-i vadă fugind împreună.
Rogozin îi dă de urmă lui Mișkin și-l aduce la el acasă, unde îi arată cadavrul Nastasiei Filipovna, înjunghiată în inimă. La începutul cărții, Prințul Mișkin spusese că, cel mai probabil, Rogozin o va lua pe Nastasia Filipovna de soție și în decurs de o săptămână o va și ucide.
Rogozin este condamnat la 15 ani de muncă silnică în Siberia, Prințul Mișkin înnebunește și este dus înapoi la clinica din Elveția, iar Aglaia este căsătorită cu forța de Epancini cu un conte polonez bogat, care de fapt nu e nici una, nici alta.
„Idiotul” este o poveste extraordinară și colosală, atât ca dimensiune, cât și ca informație, personaje și fire narative. Mi-a plăcut la nebunie.
În ceea ce privește ecranizările cinematografice, o recomand pe cea din 2003, operă a televiziunii de stat rusești: 10 episoade a 50 de minute bucata. Foarte-foarte bună ideea de mini-serie pentru un roman mamut.
De Feodor Dostoievski am mai citit „Crimă și pedeapsă“, „Amintiri din casa morților“, „Frații Karamazov“, „Însemnări din subterană“, „Demonii“, „Adolescentul“, „Oameni sărmani“, „Satul Stepancikovo și locuitorii săi“, „Nopți albe“, „Visul unchiului“, „Un roman în nouă scrisori“, „Eternul soț“, „Umiliți și obidiți“.
