„Un veac de singurătate“, de Gabriel Garcia Marquez. O carte extrem de lăudată, dar între ale cărei coperți eu m-am simțit ca într-un labirint fără scăpare.
Nici măcar clasicii ruși nu m-au amețit atât de tare precum a făcut autorul columbian în cartea asta. Iar ăsta a fost motivul principal din cauza căruia n-am înțeles mai nimic.
Bine, povestea este atât, dar atât de complicată, încât pe internet sunt și diagrame ale familiei Buendia, ca să înțelegi mai bine cine ce e și din cine se trage.
Mi se pare păcat că Garcia Marquez a ales să se complice în felul ăsta. „Dragostea în vremea holerei” și „Povestea târfelor mele triste” mi-au plăcut mult, dar „Un veac de singurătate” a fost doar o dezamăgire cruntă.
Povestea este cea a înființării satului columbian Macondo, a trecerii mai multor generații ale familiei Buendia și, în final, decăderea satului.
Și totuși simt un regret că nu mi-a plăcut cartea asta și că m-am pierdut printre crăpăturile ei. Cred că o voi trece pe lista de cărți care merită o a doua șansă, pentru vremurile când voi fi bătrân și voi avea destul timp pentru luxul de a reciti cărți.
De Gabriel Garcia Marquez am mai citit „Dragostea în vremea holerei“, „Povestea târfelor mele triste“, „Călătorind prin Europa de Est“.
eu is pe la pagina 90 si ma simt ratacit, depasit…chiar aveam in gand sa ma intorc inapoi sa fac o schita a personajelor , care e care, vad ca nu sunt singurul.
multi zic ca e o capodopera , dar eu nu o vad deocamdata inchegata, bine definita, ci ca un amestec de intamplari, de personaje slab definite, intamplari fantastice…
Mi-au plăcut multe dintre cărțile lui Garcia Marquez, dar asta nu. Pe lângă faptul că totul este foarte alambicat, nu sunt un fan al realismului magic, mi se pare extrem de plictisitor.
Eu suspectez că sunt mult mai mulți cei cărora nu le-a plăcut, dar s-au rușinat să recunoască, din moment ce e un titlu ridicat în slăvi.