„Viața la țară”, „Tănase Scatiu” și „În război”, trei romane adunate într-o singură carte, marca Duiliu Zamfirescu. Am fost sceptic, așa cum sunt de obicei când vine vorba de autori despre care nu știu prea multe, dar ar trebui să mă învăț minte.
Duiliu Zamfirescu a scris excelent și m-a prins imediat în ciclul Comăneștenilor, din care fac parte cinci romane. Acestea trei, plus „Îndreptări” și „Anna“.
În „Viața la țară“, autorul ne introduce în peisajul boierimii și țărănimii din secolul 18. Primul în scenă intră boierul Dinu Murguleț, îndrăgit de țăranii din Ciulniței, din cauza naturii lui corecte și a provenienței nobile.
Moșia lui se învecina cu cea a Comăneștenilor, unde Sașa Comăneșteanu își crescuse singură frații și surorile, după ce au rămas fără părinți.
Matei, fiul surorii lui Murguleț, Diamandula, se întoarce în sat, de la studiile din Franța, pentru a apuca să-și vadă pentru ultima dată mama, care trăgea să moară de mult timp.
Aici se petrece un moment la care aproape mi-au dat lacrimile. Duiliu Zamfirescu descrie scena și simțămintele cu o simplitate și naturalețe fermecătoare.
„Ea își întoarse chipul din nou către el, cu o nespusă expresie de blândețe și de milă.
– Tare îmi pare rău că mor!
Un val de durere se urca din piept în gâtul lui, și-i veni să plângă în hohot. Ea îl privea lung și limpede, parcă ar fi redobândit într-o clipă vederea tinereței.
– Doresc să rămâi aici, pe pământul ăsta…să nu te duci departe de mine. Ce-ai învățat să-ți fie sprijin sufletesc, iar viața să ți-o petreci pe locurile astea. Apucă-te de moșie. Îngroapă-mă lângă tată-tău…și apoi însoară-te.
El, neputând vorbi, făcu semn cu mâna, ca și cum ar fi zis că nu se gândește la asta. Dânsa stărui.
– Nu, băiete. Trebuie să te însori. Așa e șartul vieții…Caută împrejurul tău fericirea. Aș dori să mă asculți.
– Da, mamă.
– Însoară-te cu cine vrei, numai însoară-te.”
După ce mama i se duce, Matei prinde drag de Sașa, care l-a iubit încă de când erau copii. Iar Dinu Murguleț pune la cale să o ceară în numele lui, moment care naște o pasiune și-un drag de nestăvilit din partea lui Matei.
„- Vreau să zic că astea sunt lucruri de pus în romane. În viața reală, când cineva îți este drag, te duci să-l vezi, dacă poți. Și mie Sașa mi-e dragă.
– Dar dacă nu poți?
– Atunci răstorni pământul, te bați cu lumea, cumperi, vinzi, faci tot ce-ți stă prin putință ca s-ajungi până la ea.
– Ce aprindere! parc-ai fi de 20 de ani.
– Nu sunt de 20 de ani, dar nu sunt nici de o sută.”
Între timp, Sașa îl trimite pe fratele ei cel mic, Mihai, la studii în Paris. Înainte de plecare, Mihai se vede cu Tincuța, fiica lui Dinu Murguleț, între ei doi luând naștere fiorul dragostei.
Finalul cărții îi găsește pe Matei și Sașa căsătoriți, iar pe Tincuța curtată de Tănase Scatiu, un mitocan care s-a îmbogățit prin metode neortodoxe și care, din cauza asta, nu este respectat de familiile boierești cu istorie nobilă.
Țăranii care se revoltă împotriva lui Tănase Scatiu sunt, cu implicarea acestuia, bătuți și torturați de autorități, ceea ce reprezintă un butoi cu pulbere pentru ce se va întâmpla în cartea următoare.
În „Tănase Scatiu“, deși s-a împotrivit cât a putut, la sfatul soției sale, boierul Dinu Murguleț și-a dat fiica, pe Tincuța, mitocanului îmbogățit peste noapte Tănase Scatiu.
Pentru a menține controlul asupra moșiei lui Murguleț, Tănase Scatiu îl ține pe boier captiv în casă și se ocupă de toate afacerile moșiei.
Ne este descris chinul domestic prin care trece Tincuța, venită dintr-o familie boierească și trezită cu un mojic drept soț.
Mihai se întoarce în sat, unde o găsește pe Tincuța măritată cu Tănase Scatiu, dar nefericită. Cei doi își regăsesc dragostea din copilărie, dar este prea târziu. După ce Mihai se întoarce la București, Tincuța moare de inimă-rea.
Boierul Dinu Murguleț, văzând că fiica lui a murit de mâna mojicului, reușește să evadeze și să se ascundă în mijlocul țăranilor pe care îi conducea odinioară și cărora le-a rămas drag.
Dar mojicul nu se lasă și vine să-l recupereze din mijlocul țăranilor. Toată tensiunea acumulată refulează, iar Scatiu este frânt în bucățele de țărani.
„În război” merge pe două planuri. Continuă ciclul Comăneștenilor, dar descrie și contextul istoric al Războiului Ruso-Otoman din 1873, în urma căruia România și-a declarat independența.
Sașa și Matei sunt căsătoriți și fericiți, în timp ce Mihai are o relație duală cu Natalia. Chemat să ia parte la războiul ce se pregătește, în care rușii vor cere ajutorul armatei române, Mihai se deplasează pe malul Dunării, de a cărui parte opusă avea să ia ființă Bulgaria, eliberată de otomani.
Idealist și animat de abastract, Mihai își vede prieteni dragi murind. Îl vede pe ofițerul Valter Mărăcineanu, după care este numită o stradă lângă Cișmigiu, căzând în fruntea batalionului pe care-l conducea.
Idealismele dispar în ceața ororii războiului, proaspăt simțite și trăite de Mihai. Anna, femeia de care se îndrăgostise fix înainte de a pleca la război și care-l făcuse să renunțe la Natalia, îl alină, dar nu-i poate forța sufletul chinuit de groază să-i stea în trup.
Mihai moare cerându-le femeilor să plângă, să plângă pentru a se regenera prin lacrimi, așa cum soldații s-au regenerat prin sânge.
Duiliu Zamfirescu m-a uimit. Mi-au plăcut mult de tot cele trei romane și acum abia aștept să citesc și următoarele două pentru a ajunge la capătul poveștii Comăneștenilor.
Mi s-a părut că poveștile lui Zamfirescu îmbină foarte bine teme din alte cărți, cum ar fi dragostea și războiul, de la Camil Petrescu, și țărănimea din „Ion” și „Răscoala”, ale lui Liviu Rebreanu.
Se pare că există și un film, din 1976, numit „Tănase Scatiu“, cu Victor Rebengiuc, în care este prezentată doar acțiunea din primele două cărți ale seriei.
